EXCLUSIV – Virgină de 21 de ani, gravidă, la Maternitate? „Misterul” avea să se tranşeze pe masa de operaţie

miercuri, 10 mai 2023, 01:53
3 MIN
 EXCLUSIV – Virgină de 21 de ani, gravidă, la Maternitate? „Misterul” avea să se tranşeze  pe masa de operaţie

Medicii de la Spitalul „Elena Doamna” din Iaşi au intervenit la un caz extrem de rar luni, 8 mai 2023: o tânără de 21 de ani, virgină, s-a prezentat de urgenţe la un alt spital din Iaşi, la specializarea gastroenterologie, cu ceea ce părea a fi o sarcină la termen. Doar că în urma investigaţiilor specialiştii au descoperit faptul că fata nu este însărcinată, ci avea o tumoră imensă, de 11 kilograme, care i se înfăşurase în jurul unui ovar.

Aceasta a intrat de urgenţă în sala de operaţie, iar medicii au reuşit să îi înlăture atât tumora, cât şi ovarul care fusese „înghiţit” de aceasta, printr-o procedură laparoscopică, minim-invazivă. Procedura chirurgicală a durat circa 2 ore şi jumătate şi echipa medicală a fost formată din dr. Ana Apetrei, dr. Tudor Buţureanu, dr. Raluca Gemanariu şi dr. Andrei Cazanco, medic anestezist. Aceştia au reuşit să elimine întâi lichidul din tumoră, circa 10,5 kilograme, salvând celălalt ovar şi uterul, astfel încât tânăra va putea rămâne însărcinată pe viitor dacă va dori.

„Cea mai mare parte a tumorii era un chist care avea cam 10,5 kilograme de lichid, iar crusta acestuia mai avea cam jumătate de kilogram. De aceea s-a putut interveni laparoscopic. Noutatea procedurii ţine de faptul că tumora era de dimensiuni mari, pacienta era virgină, iar abdomenul arăta exact ca în cazul unei sarcini la termen. În cazul unei sarcini la termen acesta are 32 de centimetri în diametru, iar acum avea 30 de centimetri”, a declarat dr. Răzvan Socolov, şeful Secţiei de Obstetrică – Ginecologie de la unitatea medicală.

S-au făcut investigaţii suplimentare pentru ca medicii să fie siguri că nu există markeri tumorali, care să indice existenţa unui cancer, dar pacienta este în momentul de faţă în afara oricărui pericol. Tânăra de 21 de ani este din judeţul Neamţ, nu are copii şi nu a întreţinut relaţii sexuale, şi le-a spus medicilor care au consultat-o prima dată că a crezut că este o afecţiune care poate fi tratată cu pastile şi de aceea a amânat atât de mult vizita la un specialist. Dr. Răzvan Socolov atrage atenţia că inclusiv fetele tinere, care nu au fost active sexual, trebuie să ceară ajutor specializat printr-o programare la spital atunci când apar simptome ciudate la nivelul abdomenului, fiindcă „nu toate cazurile sunt o infecţie simplă”.

Medicul a mai explicat şi că tumora este cea mai mare pe care au întâlnit-o la unitatea medicală: cele mai mari de până acum au avut cel mult 15 – 20 de centimetri în diametru.

„Cauzele pot fi şi hormonale şi embriologice, să fie un ţesut embrionar care persistă şi formează astfel de chisturi, în cazul acesta erau şi torsiuni, era un pic urgent să fie operată şi a mers totul bine. Există riscul ca chistul să se rupă dacă nu venea la spital, iar în condiţiile acestea putea face peritonită şi trebuia operată de urgenţă, putând apărea şi alte complicaţii”, a completat dr. Răzvan Socolov. 

Imaginile au fost realizate în sala de operații înainte și după extirparea tumorii.

Comentarii