FOTO: Jos pălăria, pentru o mână de preşcolari cu suflet mare!

miercuri, 31 ianuarie 2018, 14:15
3 MIN

Exemplu de solidaritate de la nişte copii de grădiniţă care în luna ianuarie au strâns bani pentru operaţia unui coleg, jucării şi haine pentru colegi de-ai lor de la o şcoală dintr-un sat şi au hrănit bătrâni nevoiaşi.

Putem spune că a fost o lună plină pentru preşcolarii de la Grădiniţa nr. 13 Tătăraşi. Lucruri făcute de mâini dibace, săniuş, concursuri, Hora Unirii în costume populare, donaţii şi organizarea unei campanii umanitare pentru colegul lor Mateo sunt doar câteva dintre activităţile pe care le-au avut cei 200 de micuţi luna aceasta. Activităţile au vizat zilele de 15 ianuarie (Eminescu şi copiii) şi 24 ianuarie (Hai să dăm mână cu mână). Copiii s-au bucurat şi de zăpadă realizând activităţile: „Hai afară la zăpadă!” şi „Săniuţa de argint”. De asemenea, pe durata a trei săptămâni a fost desfăşurată campania umanitară „Vrem să-l ajutăm!” prin care copiii, cadrele didactice şi părinţii din grădiniţă au contribuit la strângerea unei sume de bani necesară unui copil din grădiniţă pentru o intervenţie chirurgicală urgentă.

În urma unor donaţii, făcute de copilaşi, 80 de preşcolari de la Şcoala Gimnazială Româneşti au primit jucării, jocuri, rechizite şi haine, 10 bătrânei nevoiaşi din Tătăraşi au au primit pachete de alimente, iar trei copii din familii defavorizate, din grădiniţă, au primit îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării şi dulciuri.

„Copiii participanţi au învăţat să dăruiască, să fie generoşi cu cei din jurul lor şi să aibă o atitudine pozitivă faţă de toate categoriile sociale. În continuare, copiii, împreună cu cadrele didactice şi cu părinţii şi-au propus să participe activ, pe toată durata proiectului, cu activităţi inedite, prin care cei mici să poată să-şi îmbogăţească bagajul de valori morale”, a precizat Prodan Iuliana-Elena, directorul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 13 din Tătăraşi.

Aceasta a mai spus că la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi se desfăşoară proiectul educaţional «Şcoala pentru valori autentice», care are drept scop formarea în rândul copiilor a unor deprinderi, atitudini şi comportamente legate de anumite valori cum ar fi responsabilitatea, generozitatea, respectul, onestitatea etc.

„În luna ianuarie s-a pus accentul pe realizarea unor activităţi şcolare prin care să dezvoltăm copiilor empatia, fiind unul dintre cele mai frumoase daruri morale pe care le poate oferi un copil. Prin aceste activităţi, şi nu numai, copiii au învăţat să fie empatici cu colegii lor, cu părinţii şi cadrele didactice, cu alte persoane defavorizate şi să-şi arate compasiunea. Astfel, au fost create  relaţii mai strânse şi sănătoase între copii, ajutându-i astfel să aibă mai mulţi prieteni şi să fie agreaţi de cei din jurul lor”, a mai completat directorul grădiniţei.

Comentarii