marti, 24.05.2022
O simplă privire în ochi era să ducă la moarte de om, în comunitatea arabă locală. Confundând Iaşul cu Fâşia Gaza, de unde este de loc, un student palestinian a pus la cale o cruntă răzbunare în stil arab împotriva celui care îl jignise în acest mod: privindu-l drept în ochi. Un gest considerat o mare jignire în lumea arabă. Răzbunarea, care a atins paroxismul când în conflict s-au pomenit şi ameninţări legate de surori, a lovit şi în alt arab, dar şi în doi ieşeni a căror singură vină a fost că erau vecini cu cel vizat. S-a terminat cu maşini scumpe făcute scrum, şi numai şansa a făcut să nu fie şi morţi. Condamnat iniţial cu executare, Mahdi Mahdi a scăpat până la urmă basma curată, avocatul său reuşind să-i convingă pe judecători că mai merită o şansă. S-a folosit taman de naţionalitatea şi obiceiurile arabe, pentru a convinge instanţa că Mahdi poate să continue studiile pentru a ajunge medic.
Povestea începe în primăvara anului trecut, când Amir Y. i-a cunoscut pe Mahdi Mahdi şi pe fratele acestuia, I.M., cei trei întâlnindu-se ulterior frecvent. Fraţii Mahdi sunt originari din Fâşia Gaza, Mahdi Mahdi fiind student la UMF. La una dintre întâlnirile dintre cei trei, I.M. l-a privit direct în ochi pe Amir, gest care este considerat în Palestina drept o mare jignire. Ulterior, Amir Y. a fost contactat telefonic în mai multe rânduri de I.M., fiind înjurat şi ameninţat. Motivele conflictului dintre tinerii arabi nu sunt clare, dar tensiunile s-au acumulat, ajungând la paroxism în septembrie.
În seara zilei de 18 septembrie, Mahdi Mahdi s-a întâlnit la Cafeneaua Piaţa Unirii cu alţi patru arabi israelieni. Pe parcursul serii, între Mahdi şi Amir Y. au existat mai multe episoade de certuri telefonice şi schimburi de mesaje jignitoare. La un moment dat, jignirile lui Amir Y. au făcut referire la sora lui Mahdi, ceea ce a reprezentat mult prea mult pentru acesta. Urmarea: Mahdi a spus public că va da foc maşinii lui Amir Y.. După care a plecat cu un taxi, îndreptându-se spre Copou, unde locuia adversarul. Temându-se de ce poate fi mai rău, prietenii săi au luat un alt taxi, vrând să-l împiedice să facă un gest necugetat. Ajuns în faţa blocului în care locuia Amir Y., Mahdi l-a sunat, apelându-l şi la interfon. Adversarul se afla acasă, împreună cu un prieten, dar, văzând afară grupul de conaţionali înfierbântaţi, a preferat să nu iasă. După aproximativ 20 de minute de aşteptare, Mahdi a chemat un taxi pentru a pleca, nu înainte de a-şi întreba prietenii unde se găseşte o benzinărie în zonă.
Crezând că Mahdi s-a liniştit, însoţitorii săi s-au întors la cafenea. Mahdi însă a luat taxiul doar până la prima staţie de alimentare cu combustibil, apoi s-a întors înarmat cu benzina cumpărată. A stropit cu benzină capota motorului automobilului VW Golf deţinut de Amir Y. şi i-a dat foc. Incendiul a provocat o explozie şi o flacără puternică, care s-a extins şi la un Dodge Nitro aparţinând altui locatar, Valentin M. Apoi, Mahdi a incendiat şi automobilul Audi A5 al lui Ibrahim A., prietenul lui Amir Y. De la acesta a luat foc şi autoturismul Audi A4 al lui Nicuşor A. Când focul era în toi, în zonă a apărut şi fratele lui Mahdi. Venise de la un club din zonă, după ce prietenii îl informaseră de plecarea intempestivă a acestuia de la cafenea. A ajuns însă prea târziu pentru a mai putea interveni. Şi-a luat doar fratele în maşină şi au plecat. Din urmă, coborau din bloc Amir Y. şi prietenul său, la timp pentru a-şi vedea maşinile incendiate.
Contează sau nu naţionalitatea?
Mahdi a fost trimis în judecată în faţa Judecătoriei, pentru distrugere în formă continuată. „Instanţa reţine că inculpatul nu a înţeles să se conformeze regulilor de convieţuire socială dintr-o ţară a cărei naţionalitate nu o are, dar în interiorul căreia a ales de bună voie să urmeze studii superioare, în vederea formării sale profesionale în calitate de viitor medic. Instanţa apreciază că, fiind cetăţean străin, avea în primul rând obligaţia morală de a se supune regulilor şi normelor de convieţuire socială ale ţării în care a ales în mod liber să îşi urmeze studiile, indiferent dacă acestea sunt contrare sau diferite de normele sociale de convieţuire din statul de origine”, au menţionat judecătorii. Pe parcursul procesului, tânărul i-a despăgubit pe cei cărora le distrusese maşinile, aceştia renunţând la pretenţiile civile. Totuşi, Mahdi a fost condamnat de judecători la 1 an şi 6 luni de închisoare.
Lucrurile s-au schimbat însă în apel. Avocatul său a subliniat faptul că tânărul petrecuse deja 7 luni în arest preventiv şi la domiciliu, perioadă apreciată ca suficientă pentru a conştientiza gravitatea faptelor şi a consecinţelor. Actul din 18 septembrie a reprezentat prima situaţie în care Mahdi încălca legea română. Făcuse tot posibilul pentru a îndrepta lucrurile, rămânând în relaţii amiabile cu victimele.
„Persoana vătămată V.M. l-a abordat pe inculpat pe holul Judecătoriei Iaşi, când ambii erau prezenţi pentru termenul de judecată fixat, a dat mâna cu el şi i-a spus că înţelege că a săvârşit fapta dintr-un impuls emoţional şi că este convins că s-a îndreptat, încurajându-l să îşi continue studiile şi să devină medic”, a arătat avocatul. Acesta a criticat şi aprecierea făcută de magistraţii Judecătoriei referitoare la faptul că Mahdi nu respectase regulile de convieţuire din România. „Aprecierea gravităţii unei infracţiuni nu se analizează prin raportare la cetăţenia făptuitorului şi nici nu poate fi inclusă în categoria circumstanţelor personale, în sensul agravării sau atenuării răspunderii penale. Dacă s-ar analiza din această perspectivă ar însemna că periculozitatea unui făptuitor român este mai redusă sau că acesta merită mai multă clemenţă, întrucât infracţiunea a fost săvârşită în ţara al cărei cetăţean este, raţionament total discriminatoriu”, a spus avocatul.
Argumentele acestuia au fost acceptate de magistraţii Curţii de Apel, care au decis ca pedeapsa aplicată lui Mahdi să nu fie executată în regim de detenţie, ci să fie suspendată pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Tânărul va avea astfel ocazia de a-şi finaliza studiile medicale la Iaşi.
Cuvinte cheie: + masina, incendiata, avocat, Curte de Apel, raţionament
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Putem scăpa de TIR-urile din CUG? Propunere: Duceți Vama pe europeană, spre Lețcani!
Restricții pe piața meditațiilor, de la toamnă. Care este opinia profesorilor ieșeni?
Studenții dependenți, "loviți" în plină sesiune: dealerii de droguri din cămine, arestați
Judecătorii nu au fost de acord cu anularea concursului de director al Spitalului "Spiridon"
Două luni de spitalizare: medicii i-au salvat viaţa unui băiat ars pe jumătate din corp
Un profesor de la Universitatea "Cuza" îşi lansează cartea despre supereroii Marvel
38 de firme vor să construiască un centru medico-social la Ciorteşti
De la muzică clasică, la muzică populară, într-un singur festival
"Merge şi-aşa", o satiră despre muzică şi viaţă, va rula la Cinema City şi Ateneu
Fiul lui Miron Mitrea, avansat de MAE. ”Nu știu dacă a dat examen”
Simona Halep debutează marți la Roland-Garros. Ora de start a meciului
Primele sancțiuni la grădinița din Iași unde mai mulți copii s-au ales cu arsuri grave la ochi
VIDEO: O benzinărie MOL din Satu Mare a ajuns raiul șobolanilor. Rozătoarele colcăie peste tot
Se deschide ștrandul ieșean. 10 lei biletul. Cine are gratuitate
Dr. Carmen Dorobăţ, precizări importante despre variola maimuţei
Putin: Cuvântul „Dumnezeu” trebuie să se scrie cu literă mare
Epavă a unei drone ucrainene, în apele teritoriale ale României, la două mile marine de ţărm
Protecţia Consumatorilor a propus închiderea definitivă a Hotelului Intercontinental
„The aftermath of a losing battle”, expoziție în cadrul Romanian Creative Week
Ucrainenii acuza Romania ca le pune in pericol exporturile pe cale maritima
Becali spune din nou că Poli Iași i-a cerut 200.000 de euro ca să-i dea un meci
Rușii nu au refăcut aerodromul din Transnistria. Echipamentele ar fi fost furate
Evaluare națională mincinoasă: 9,8 - media din gimnaziu, nota 4 la examen
Bilanțul morților ruși în Ucraina este "similar" cu cel al războiului sovietic din Afganistan
Poezie pe piatră, conceptul lui Ion Barbu. Instalația poetică unică expusă la Iași
Militar rus condamnat la închisoare pe viaţă din cauza crimelor din Ucraina
Zelenski: Până la 100 de oameni sunt ucişi în fiecare zi în luptele din estul Ucrainei
Preţul gazelor din import a urcat de patru ori în ultimul an
Ce se mai întâmplă azi la Romanian Creative Week (RCW) - Musicalling
Medicul care a ”descoperit” variola maimuței la Rădăuți, dus din mașina de gunoi la Psihiatrie
Portarul Manuel Neuer şi-a prelungit contractul cu Bayern Munchen
Trei ieșeni arestați: unul pentru trafic de droguri, doi pentru trafic cu produse psihoactive
Şeful DNA, atac indirect la Kovesi: „În perioada 2015 – 2019 DNA a pierdut sesizări de la cetăţeni”
Creşterea preţurilor la energie a adus venituri suplimentare la buget de miliarde de lei
Biden avertizează că SUA vor apăra militar Taiwanul dacă Beijingul invadează ţara
Florin Cîţu critică PSD din cauza anunţului privind introducerea cotei progresive de impozitare
Program de spectacole la Teatrul Luceafărul în săptămâna 24-29 mai 2022
Becali îl ironizează pe primarul Pandele: Felicitări, pentru cupă! Ai muncit un an pentru CFR
Nichita DANILOVBiberonul |
Ciprian IFTIMOAEIDespre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II) |
Michael ASTNERMamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.