Papa Francisc se alătură ONU şi cere un armistiţiu în Ucraina de Paştele ortodox

joi, 21 aprilie 2022, 13:31
1 MIN
 Papa Francisc se alătură ONU şi cere un armistiţiu în Ucraina de Paştele ortodox

Papa Francisc susţine apelul prin care secretarul general al ONU Antonio Guterres cere un armistiţiu în Ucraina la 24 aprilie, data Paştelui ortodox, anunţă joi Vatcanul, relatează AFP.

”Sfântul Scaun şi Sfântul Părinte se alătură apelului lansat la 19 aprilie de către domnul Guterres, secretarul general al ONU, în acord cu Beatitudinea Sa Sviatoslav Şevciuk, şeful Bisericii Greco-Catolice ucrainene, în vederea unui armistiţiu cu ocazia sărbătorii Paştelui potrivit calendarului iulian la 24 aprilie”, anunţă într-un comunicat Vaticanul.

La 10 aprilie, în duminica Floriilor, Francisc – care a denunţat ”cruzimea tot mai oribillă” din Ucraina – a îndemnat la un ”armistiţiu de Paşte, pentru a se ajunge la pace prin negocieri veritabile”.

Antonio Guterres le-a cerut marţi părţilor beligerante să înceteze luptele în vederea unei ”pauze umanitare” de patru zile, de joi şi până duminică, cu ocazia Paştelui ortodox, ”pentru a permite deschiderea unei serii de culoare umanitare”.

Comentarii