Patru lupi semnalati la Erbiceni? Specialist: „Dacă un pădurar vă spune că nu a văzut lupi, asta nu înseamnă că ei nu există” – FOTO

marți, 28 noiembrie 2023, 02:50
3 MIN
 Patru lupi semnalati la Erbiceni? Specialist: „Dacă un pădurar vă spune că nu a văzut lupi, asta nu înseamnă că ei nu există” – FOTO

După ce trei urşi au fost văzuţi în localitatea Ciohorani din Iaşi, un profesor navetist din satul Totoeşti, zona Podu Iloaiei-Târgu Frumos, a semnalat recent pe un grup de Facebook prezenţa unei haite de lupi.

Mai mulţi săteni i-au povestit cadrului didactic cum a decurs întâlnirea cu animalele sălbatice, care ar fi atacat chiar şi o stână.

„Prima dată când am auzit o discuţie între ţărani, cum că au fost zăriţi în zonă, am crezut că e o glumă, dar discuţiile au revenit în atenţie. În vacanţa şcolară care tocmai a trecut au atacat cele două turme de oi ale satului. Eu i-am tot întrebat dacă nu i-au confundat cu nişte câini sălbăticiţi şi mi-au răspuns pe un ton uşor jignit: «Domnule profesor, nu erau câini, erau mai mari decât câinii, doi negri şi doi cenuşii. Au ochii oblici ca la chineji şi urechile triunghiuri mici. Câinii noştri am crezut că-s mai viteji, da se tem de ei». A mai semnalat cineva în zona Iaşului prezenţa lupilor?”, a scris Ştefan în mesajul de pe Facebook.

Contactat fiind de către reporterii Ziarul de Iaşi, profesorul a precizat că nu a mai aflat amănunte despre prezenţa lupilor. De asemenea, deşi contactat telefonic de mai multe ori, nu am putut lua legătura cu primarul comunei Erbiceni.

Ce spun specialiştii 

Dr. Silviu Chiriac, din cadrul Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vrancea, care a fost implicat în proiectul WOLFLIFE, a opinat pe baza informaţiilor expuse că este posibilă prezenţa acestor animale. 

„La nivelul judeţului Iaşi, lupul a fost remarcat pe fonduri cinegetice până în anul 2004. Lupul nu este foarte vizibil pentru un ţăran, dar este imposibil să nu mai trăiască prin Pădurea Bârnova spre exemplu. Dacă întrebaţi un pădurar şi vă spune că nu a văzut lupi, asta nu înseamnă că ei nu există”, a declarat Silviu Chiriac. 

Deşi cei mai mulţi oameni se tem de lupi, asociindu-i cu un posibil atac, până acum nu au fost înregistrate astfel de evenimente. „Sigur că în marile păduri din Iaşi mai sunt lupi. Nu pot fi periculoşi pentru oameni. Nu este documentată vreo situaţie în care lupii să fi atacat oameni”, a menţionat acesta.

Cum au fost eliminaţi cei mai mulţi lupi din Iaşi

În anul 2011, Sorin Geacu a publicat un articol care analiza trecutul cerbilor din Iaşi şi semnala că repopularea acestora a depins totuşi de un factor important – distrugerea lupilor. Aceasta s-a făcut, în ritm susţinut, la sfârşitul anilor ’40 şi în intervalul 1950-1965. De exemplu, doar în anul 1956, în pădurile de la Poieni-Iaşi s-au împuşcat 39 lupi. Pe ansamblul fostei regiuni Iaşi însă, în semestrul I al anului 1954 s-au împuşcat 78 lupi şi s-au capturat 29 pui de lup, în semestrul I al anului 1958 s-au ucis 184 lupi, iar în semestrul I al anului 1960 s-au împuşcat 55 lupi. Pe aria Bârnova -Repedea, prezenţa lupului este incertă după anul 2004. 

„Pe parcursul etapelor de teren, urme pe zăpadă a două exemplare de lup au fost înregistrate, dar vechimea şi claritatea imprimării nu dovedesc cu certitudine dacă este vorba de lup sau câine domestic de talie mare”, se arată în „Studiu privind inventarierea speciilor de mamifere” din aprilie 2012.

Comentarii