Pentru o nouă ediție a Descrierii Moldovei a lui Dimitrie Cantemir (I)

Împlinirea a 350 de ani de la nașterea și a 300 de ani de la moartea lui Dimitrie Cantemir va constitui pe parcursul anului în curs prilejul unor comemorări mai mult sau mai puțin festive și formale, în diferite locuri și la diferite niveluri, dar și, poate, al unor cercetări de substanță, care să lumineze puncte încă obscure din redutabilul edificiu al operei marelui voievod‑cărturar moldovean. În ceea ce mă privește, am socotit potrivit să finalizez anul acesta un proiect care mi s‑a conturat în minte în urmă cu câteva decenii. Este vorba despre realizarea unei ediții științifice a primei versiuni în limba română a celei mai cunoscute opere cantemiriene, Descriptio Moldaviae, traducere tipărită la Neamț în 1825, cu titlul Scrisoarea Moldovei. Această traducere fusese realizată la Iași cu câțiva ani mai înainte, în 1808, și se află păstrată și sub forma unui manuscris, la Biblioteca Academiei Române. Dată fiind popularitatea de care se bucură această scriere cantemiriană, mă uimește faptul că nimănui nu i‑a venit ideea de a publica împreună, pe coloane paralele, textul latinesc original, scris în limba latină de Dimitrie Cantemir în anul 1716, dar rămas în manuscris până în epoca modernă, alături de prima ediție (editio princeps), și anume versiunea germană, tipărită de două ori, în 1769 și 1771 (cu titlul Beschreibung der Moldau), alături de cea mai veche versiune românească, cea de la Neamț, deja pomenită, tradusă nu din latină, ci după versiunea germană. Editorii de la Neamț specifică, în mod explicit, că originalul este cel din limba nemțească.

Toate aceste trei versiuni au poveștile lor extrem de interesante și destul de încâlcite, pe care le voi rezuma, în cele ce urmează, bazându-mă, desigur, întâi și întâi pe rezultate certe, pe care le‑am selectat din literatura de specialitate, foarte bogată. Este probabil că niciun alt autor din spațiul literaturii românești vechi nu s-a bucurat, asemenea lui Cantemir, de atât de multe comentarii, monografii, articole, culegeri de studii și diverse ediții; lucruri de calitate, dar și multă maculatură repetitivă. Pe lângă opera sa scrisă, biografia lui Cantemir fascinează și oferă o temă de cercetare inepuizabilă.

Prin urmare, voi prezenta pe scurt istoria originalului latinesc, a prototipului, cum s‑ar spune, scris de Cantemir, apoi un rezumat al istoriei ediției princeps în limba germană și, în cele din urmă, câteva date istorico‑filologice privind traducerea românească tipărită la Neamț în 1825. Voi încerca să dau răspunsuri clare la întrebările primare pe care și le pune orice cercetător din sfera noastră de activitate, și anume cine, cum, de ce/ în ce scop, în ce împrejurări și cu ce justificări au fost produse cele trei texte studiate. Această prezentare, pe care o însoțesc cu facsimile și alte materiale fotografice, va fi mai mult sau mai puțin fragmentară, dar suficientă pentru a justifica necesitatea unei asemenea ediții trilingve. Volumul pe care îl pregătesc va apărea, probabil, în format de album, mai adecvat prezentării în paralel a celor trei texte, într‑o transcriere științifică, adică una conformă cu ortografia actuală (latină, română și germană), precum și a unei foarte cuprinzătoare iconografii, inclusiv pasaje consistente în facsimil. În treacăt, vă informez, stimați colegi, că primarul Municipiului Iași, domnul Chirica, auzind de această intenție a noastră, s-a oferit să finanțeze această lucrare, care va apărea la Editura Junimea. Asta firește, dacă Providența a prevăzut să apuc sfârșitul acestui an, recte sfârșitul acestei lucrări.

V‑aș mai reține puțin atenția cu un episod sentimental! În față aveți frontispiciul Bibliotecii Sainte-Geneviève din Paris. Pe coloana a patra, dacă vă uitați mai atent, vedeți numele Demetrius Cantemir. Pe aceeași coloană, citim primul nume, care este al lui Gottfried Wilhelm Leibniz, iar ultimul de pe aceeași coloană este al lui Issac Newton, doi uriași ai culturii universale! Ce ne spune acest lucru? Că cei care au făcut această listă l-au considerat pe Dimitrie Cantemir demn să stea în această companie!

Sunt acolo, pe acel frontispiciu, 810 nume de mari erudiți ai Europei din toate timpurile. Biblioteca Sainte-Geneviève este un punct simbolic central al Parisului, o clădire magnifică, vecină cu Sorbona și cu Pantheonul parizian. Primul lucru care te izbește când treci prin preajmă este acest frontispiciu generos, care cuprinde, dăltuite în piatră, 810 nume de mari personalități, de la Platon și Plotin, până la mari figuri din Renaștere, din Iluminism și așa mai departe… Iar Dimitrie Cantemir se află și el acolo! Vă mărturisesc că, în perioada sejurului meu parizian de aproape trei ani, îmi făceam drum cel puțin o dată pe săptămână, ca să trec pe lângă Sainte-Geneviève și să contemplu frontispiciul, retrăind de fiecare dată o stare sufletească specială, pe care nu ezit să o numesc patriotism, dacă prin acest cuvânt înțelegem iubirea sinceră și solidaritatea reală cu șirul înaintașilor tăi. Faptul că numele lui Dimitrie Cantemir al nostru se afla acolo, îmi prilejuia un fel de confort intelectual pe care nu ezit să îl menționez de fiecare dată, specificând că mă consider un norocos că am putut să trăiesc acele clipe. (Va urma)

*Textul de față reprezintă transcrierea conferinței Scrisoarea Moldovei, Neamț, 1825. Preliminarii la o ediție a primei versiuni românești a Descrierii Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, în comparație cu originalul latinesc și cu versiunea germană princeps, Leipzig, 1769 și 1771, susținută în cadrul sesiunii comemorative „Dimitrie Cantemir – 350”, sesiune organizată de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi și de Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași, la 12 iunie 2023.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi