Pe 6 ianuarie, când deci abia îi începuse perioada de suspendare, el a fost depistat pe şoseaua Nicolina, îndreptându-se dinspre Podu Roş spre CUG, la volanul unei autoutilitare Dacia. În plus, vorbea la telefon fără a folosi un dispozitiv de tip „mâini libere” şi nu purta centura de siguranţă. Agentul constatator i-a aplicat o amendă de câte 290 lei pentru vorbitul la telefon şi nepurtarea centurii şi un avertisment pentru faptul că nu avea asupra sa permisul de conducere şi cartea de identitate.

Pe numele său fusese întocmit şi un dosar penal pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, faptă pedepsită cu închisoarea pe un termen cuprins între 6 luni şi 3 ani. La sfârşitul anului trecut, dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei. De la începutul dezbaterilor, magistraţii au pus în discuţie posibila incidenţă a principiului „non bis in idem”, conform căruia „o persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică”, după cum se menţionează în Codul de Procedură Penală. Procurorul de şedinţă a apreciat că principiul nu este aplicabil, dar apărătorul lui Marin a preluat ideea. El a arătat că ieşeanul nu are permis de conducere de 2 ani şi 5 luni, fapt ce poate fi asimilat, conform jurisprudenţei CEDO, unei sancţiuni penale. Prin urmare, el a fost deja pedepsit, meritând cel puţin să primească o pedeapsă mai uşoară.

Judecătorii au constatat că vinovăţia lui Marin era pe deplin demonstrată, dar şi că acesta îşi recunoscuse faptele şi se arătase dispus să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Totodată, magistraţii au insistat asupra posibilei pedepse duble. Chiar dacă Codul de Procedură Penală face referire doar la hotărâri penale definitive, magistraţii au considerat că această formulare nu se referă doar la sentinţe judecătoreşti. Invocând cauza Engel şi alţii împotriva Ţărilor de Jos, magistraţii Judecătoriei au apreciat că şi o sancţiune contravenţională poate fi asimilată unei hotărâri penale.

Prin aplicarea unei sancţiuni de către poliţist, Marin fusese deja „judecat”, procesul fiind astfel o a doua procedură penală desfăşurată pe aceeaşi faptă, situaţie analizată de CEDO în cauza Zolotukhin contra Rusiei sau în A şi B contra Norvegiei. Raportându-se la aceasta din urmă, judecătorii au apreciat că sancţiunea contravenţională şi pedeapsa penală au ca finalitate ocrotirea aceleiaşi valori sociale, respectiv siguranţa circulaţiei rutiere. Astfel, aplicarea amândurora ar impune în sarcina acuzatului o sarcină excesivă. Ca urmare, judecătorii au decis încetarea procesului penal împotriva lui Marin, sancţiunile primite anterior fiind apreciate ca suficiente. Nu de aceeaşi părere au fost şi procurorii, care au atacat sentinţa în faţa Curţii de Apel. Aceasta urmează să analizeze în noiembrie sentinţa dată de instanţa inferioară.