Secretar de stat: autostrada A7 ar ajunge la Paşcani până în 2025
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 16.04.2021

Secretar de stat: autostrada A7 ar ajunge la Paşcani până în 2025

GALERIE
conferinta usr plus iasi (1)
  • conferinta usr plus iasi (1)
- +

Adrian Covăsnianu consideră că autostrada A7 ar ajunge la Paşcani până în 2025. Din A8, cel mai avansat tronson e cel montan. El a explicat şi de ce e riscantă încercarea de a introduce porţiunea Ungheni-Iaşi-Tg. Neamţ în Planul Naţional de Redresare.

Secretarul de stat Adrian Covăsnianu (Ministerul Transporturilor) a prezentat ieri stadiul proiectelor de autostradă A7 şi A8. Pentru legătura spre Tg. Mureş (A8), Covăsnianu spune că cel mai avansat tronson e cel montan (la nivel tehnic), iar spre sudul ţării (A7) primul sector care va fi scos la licitaţie pentru execuţie - în acest an - este tronsonul Ploieşti - Buzău. La sectorul montan din A8, planul este să fie construite, în primă fază, capetele de autostradă.

„Sectorul montan este singurul mai avansat din autostrada A8. Suntem în revizuirea unui studiu de fezabilitate, au fost unele sincope şi întârzieri din partea proiectantului, dar am făcut unele diligenţe şi simţim o altă mobilizare. Acum, suntem undeva la 61% din studiu, avem traseul sectorului montan definitivat, studiile geotehnice sunt destul de avansate“, a declarat secretarul de stat.

Demnitarul a adăugat că proiectantul a garantat predarea studiilor geotehnice la jumătatea lunii iunie 2021, iar acordul de mediu pentru întreg sectorul montan ar urma să fie obţinut în octombrie 2021.

„La sfârşitul acestui an, ar trebui să avem studiul de fezabilitate finalizat“, a susţinut Adrian Covăsnianu.

Într-o astfel de situaţie, spune secretarul de stat, se creează premisele obţinerii unei finanţări în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru construcţia capetelor sectorului montan. Un astfel de demers ar securiza, ulterior, ideea realizării întregului tronson (Tg. Mureş - Tg. Neamţ) prin intermediul fondurilor europene.

În ceea ce priveşte sectorul Ungheni - Iaşi - Tg. Neamţ, Covăsnianu spune că e „riscantă“ încercarea de a introduce şi acest tronson spre finanţare în PNRR întrucât abia în următoarele săptămâni ar urma să fie stabilit proiectantul, după care ar urma realizarea studiului de fezabilitate. Propunerea de a include şi acest sector în PNRR a venit de la Asociaţia „Împreună pentru A8“.

„Nu am spus «nu» la această idee. (...) Aici, lucrurile sunt mai riscante, în ce sens: dacă pe sectorul montan avem deja un studiu în lucru, dincoace nu avem nimic deocamdată. E un decalaj de timp pe care este destul de greu să-l recuperăm“, a spus Covăsnianu.

El a adăugat că regulile PNRR sunt destul de clare: în aprilie 2022, orice proiect propus trebuie să aibă studiul gata, inclusiv cu avize. Totuşi, spune secretarul de stat, ideea este în analiză, în sensul unei sectorizări a tronsonului astfel încât să fie finanţate părţi din traseu. Într-o astfel de situaţie, prioritar ar urma să fie traseul de la Iaşi spre Tg. Neamţ, pe principiul că acest lucru ar rezolva şi centura Nord a Iaşului, alături de ocolirile prevăzute pentru Podu Iloaiei şi Tg. Frumos.

„Încercăm să promovăm această idee (...) în funcţie de discuţiile care vor fi cu viitorul proiectant“, a conchis Adrian Covăsnianu.

În ceea ce priveşte autostrada A7 (Ploieşti - Paşcani), secretarul de stat a susţinut că primul tronson care ar va fi scos la licitaţie pentru execuţie este Ploieşti - Buzău, sectorul cel mai avansat din punct de vedere al finalizării studiului de fezabilitate.

„Tronsoanele A7 se vor implementa etapizat, cu o diferenţă de câteva luni. Astfel, se creează premisele ca undeva în anii 2024 şi 2025 să avem autostrada A7 până în zona Paşcaniului“, a explicat Adrian Covăsnianu.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Semnele alegerilor anticipate, în Republica Moldova

Radu POPESCU

Semnele alegerilor anticipate, în Republica Moldova

Dacă trăieşti în Republica Moldova şi afli că brusc se înfiinţează noi partide politice, atunci aceasta înseamnă - cu siguranţă - că ţara se pregăteşte de alegeri anticipate, chiar dacă nu toţi jucătorii politici ai momentului şi-o asumă. 

Filmuletul zilei

opinii

Un cuplu problematic

Alexandru CĂLINESCU

Un cuplu problematic

Acest delir aminteşte de campaniile frecvente în regimurile totalitare, când indezirabilii erau striviţi sub avalanşa de acuzaţii extrem de grave, ce puteau atrage condamnarea la moarte. Acum avem de-a face cu un exemplu de terorism intelectual, a cărui malignitate nu trebuie însă subestimată.

Goana după imagine şi relaţia cu spaţiul public

George PLEȘU

Goana după imagine şi relaţia cu spaţiul public

Acoperită de tăcerea asurzitoare a celei mai mari părţi din mediul universitar şi academic ieşean, agenda personală a managerului Ateneului a ajuns să ţină loc de politici culturale la Iaşi. Cu un primar aflat - la propriu - într-o permanentă goană după imagine, oportunitatea de a mai poza în faţa unui bust s-a dovedit o tentaţie irezistibilă. 

Cui prodest?

Nicolae CREŢU

Cui prodest?

Deşi eram hotărât să nu mai scriu decât poate cândva fi să se termine odată cu ea, pe o temă atât de bătătorită şi deprimantă, gândul iniţial fusese (dar nu neapărat ca titlu): cui prodest… pandemia? 

pulspulspuls

Informaţii bombă din negocierile secrete şi dure Cozet-Chirică!

Informaţii bombă din negocierile secrete şi dure Cozet-Chirică!

Să rezolvăm mai întâi, vineri fiind şi aşteptând cu toţii uichendul, o chestiune administrativă peste care s-a trecut fără nicio observaţie săptămâna asta, fie ea laudativă sau critică. 

Caricatura zilei

Mita-n mască

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.