Cel care îi ajuta pe ieşenii cu probleme psihice nu s-a putut ajuta pe el însuşi

Sinuciderea psihologului Petrescu în cabinetul de consultaţii: ce traumă teribilă trăia în familie

miercuri, 05 mai 2021, 01:50
3 MIN
 Sinuciderea psihologului Petrescu în cabinetul de consultaţii: ce traumă teribilă trăia în familie

Un cunoscut psiholog ieşean s-a spânzurat în propriul cabinet, locul unde le oferea alinare pacienţilor care apelau la ajutorul său. Ieri, în jurul orei 17, angajatele de la recepţie au încercat să-l sune pe Cristian Petrescu, psiholog în cadrul Centrului de Sănătate Mintală Socola, de pe strada Lascăr Catargi, pentru că avea pacienţi care aveau programare atunci. Colegii au înţeles că ceva nu este în regulă, şi au urcat la etajul 1, la cabinetul lui, au încercat să intre, dar uşile erau încuiate. După ce au reuşit să deschidă cabinetul, au făcut descoperirea tragică: colegul lor era spânzurat de un cadru metalic şi cu un dispozitiv improvizat.

Cei care l-au cunoscut spun despre el că era o persoană destul de retrasă şi nu comunica foarte mult cu cei de la serviciu. În ziua fatidică, Petrescu a avut un comportament ciudat faţă de colegii de muncă. La intrarea în centru, acesta nu a salutat pe nimeni şi nu a scos niciun cuvânt, ducându-se direct către cabinetul lui, unde s-a izolat complet. El s-a prezentat la serviciu cu jumătate de oră mai devreme de începerea programului, întrucât  venea de obicei în jurul orei 12:30.

Tragedia s-ar fi produs pe fondul problemelor pe care le avea în familie, cu unul dintre copiii săi. Acesta ducea de câţiva ani o luptă continuă cu el însuşi, întrucât băiatul său suferă de o formă gravă de autism, iar de aici “provenea necazul lui". “Ştiam toţi că are probleme cu un copil. Era un om foarte retras, nu prea ştiam de ce, care este motivul. Au venit pacienţii care erau programaţi la el, şi atunci fetele de la recepţie au încercat să îl sune, şi nu a răspuns. Uşile erau închise la birou, atunci a fost găsit", a precizat un medic care lucrează la Centrul de Sănătate Mintală de la Socola. Cristian Petrescu era cunoscut de către colegii de breaslă drept un om deosebit, echilibrat, un profesionist în meseria pe care o practica şi nu-şi pot da seama care ar fi fost cu exacitate motivul pentru care medicul a apelat la acest gest extrem.

“Medicii de la Centrul de Sănătate Mintală (LSM) ne-au anunţat că colegul nostru psiholog a fost găsit spânzurat în cabinetul dumnealui. Mă doare foarte tare! Era un profesionist desăvârşit, un psiholog foarte bun, lucra de atâţia ani în cadrul Institutului. Era un om foarte echilibrat. Nu cunosc detaliile. Îmi este foarte greu să mă pronunţ într-o asemenea speţă, el fiind psiholog, vă daţi seama. Nu pot să-mi dau seama ce l-a putut determina să recurgă la o astfel… asemenea… Sunt răvăşit, vă daţi seama! Nici nu îmi vine să cred! Dumnealui a venit astăzi la program, avea nişte programări cu pacienţii, nu a coborât şi atunci cei de jos au urcat la etajul 1, la cabinetul dumnealui să vadă ce se întâmplă acolo şi l-au găsit spânzurat în cabinet. Condoleanţe familiei şi dorim să le spunem că suntem alături de ei", a precizat unul dintre colegii de breaslă.

Psihologul Cristian Petrescu avea o experienţă de peste 20 de ani în Terapie Sistemică, Psihologie Clinică, Managementul Conflictelor şi Psihoterapie Cognitivă. Acesta se declara ca fiind “în egală măsură om şi prieten, psiholog şi terapeut". Spunea despre el că îi place să gândească liber, munceşte din plăcere şi iubeşte natura omului, mai ales pentru diversitatea ei. Acesta obişnuia să se implice în diferite proiecte de dezvoltare personală, individuală şi de grup, oferea suport psihologic copiilor, dar şi terapie persoanelor cu dificultăţi. 

Cititi si: Un psiholog de la Centrul de Sănătate Mintală a fost găsit spânzurat

Comentarii