Studenţi la 55 de ani – poveşti de viaţă care pot motiva pe oricine. Cum e să ai nepoţi şi să fii şef de promoţie?

Iaşul, unul dintre cele mai importante centre universitare din România, nu duce lipsă de astfel de studenţi. Care sunt motivaţiile lor şi cum este să fii student după 50 de ani?

„Vreau să le las copiilor o altă imagine despre mine decât cea de om trântit şi în depresie”

Până în vara acestui an, Valentina Juravle (56 ani), se descria ca o casnică deprimată, fără niciun scop şi fără nicio bucurie. A încercat să-şi susţină familia muncind în Italia, la fel ca mii de femei din România. Avea grijă de nişte bătrâni, în timp ce acasă, cei trei copii rămăseseră în grija soţului. 

Vali Juravle (56 ani) – studentă, anul I, Facultatea de Arte Vizuale şi Design, specializarea Arte Murale şi Ceramică

Patru ani mai târziu, în 2007, soţul ei şi-a găsit de muncă în Belgia, aşa că întreaga familie s-a mutat acolo. Anul trecut, s-a reîntors în România. Întâi la Rădăuţi, oraşul natal, iar din acest an la Iaşi, oraşul în care a visat întotdeauna să locuiască şi care a ajutat-o să renască. „În 2022 m-am întors la Rădăuţi, aici mai veneam la verişoara mea, Oana, dar întotdeauna mi-a plăcut Iaşul şi ziceam că aş vrea să locuiesc aici, e atât de boem şi atât de frumos. Verişoara mea are o prietenă care totdeauna a spus că vede în mine ceva creativ. Prietena aceea a dat anul trecut la Arte, tot la ceramică, si a intrat. Anul ăsta tot ea mi-a pus lutul în mână şi aproape a ţipat la mine: «Fă ceva!». Mi-am dat seama că îmi place la nebunie să modelez”.

(Piesă din lut creată de Vali Juravle pentru portofoliu, la admiterea la Facultatea de Artă murală şi Ceramică)

Aşa că s-a mutat în Iaşi şi a decis să dea admiterea la Universitatea de Arte, la specializarea Arte murale – ceramică şi să devină pentru prima oară studentă. Asta pentru că avea o veche pasiune: să creeze obiecte de artă din sfoară înnodată.

„Înţeleptul” – lucrare din sfoară creată de Vali Juravle

„Împletituri de sfoară am învăţat singură să fac. Am început să le fac după ce văzusem într-o revista veche, ori rusească, ori grecească, şi de acolo am diversificat. Am stricat o grămadă de sfoară, făceam noduri. Pe vremuri am mers la un târg de meşteşugari din Bucuresti. Seara, înainte de ziua deschiderii, am stat până târziu cu nişte prieteni, iar a doua zi dimineaţa am ajuns târziu la târg. Un olar pe care îl cunoşteam mi-a zis că nu am să mai vând nimic dacă am ajuns la ora asta. Peste două ore, îl rugam să mă ajute să chem un taxi. Vândusem tot”.

Au urmat însă anii de înstrăinare şi de depresie, iar Vali îşi pierduse încrederea în ea. “Şi acum mi se pare ireal. În viaţa aia lipsită de sens din Belgia, cu hârtie lipită pe geamuri ca să nu văd lumina zilei, nu-mi puteam imagina că va urma altceva. Iar acum am activitate, merg în tramvai cu elevi, trebuie să fac referate. Întotdeauna mi-am dorit să mă întorc, am scăpat de boala mea, simt că am renăscut. Mi se pare că mi-a rămas puţin timp şi vreau să le fac pe toate. Timpul pe care nu l-am trăit, fiind bolnavă, vreau acum să-l recuperez. Asta mi-am dorit întotdeauna şi acum, că m-am întors în ţară, singură şi liberă, am zis să încerc. Şi mă simt fericită că am şansa asta să încep”, spune Vali.

Se declară norocoasă că a întâlnit aici nişte oameni care au încurajat-o: „Am cunoscut şi pe cineva din domeniul artistic în Iaşi, care m-a încurajat foarte mult. A fost unul dintre puţinii oameni care aveau încredere în mine, în momentul în care nici măcar eu nu aveam”. Cu puţina încredere recâştigată în lunile petrecute la Iaşi, Vali s-a prezentat la admiterea la studiile de licenţă de la Universitatea de Arte: „M-am înscris la concursul de admitere, dar le-am zis doar verişoarei mele şi copiilor. La concurs am fost foarte emoţionată. Am stat vreun sfert de oră şi m-am uitat la planşa goală, nu ştiam ce să desenez. Nu aveam încredere în mine, eram jenată, îi vedeam pe alţi candidaţi cum dau din mâna şi eu nu mă hotăram ce să fac. A urmat proba de interviu – mi-au spus verbal că am intrat, dar nu credeam, am aşteptat să vad anunţul publicat”.

Facultatea a început, Vali merge la cursuri şi e hotărâtă să trăiască şi să simtă din plin studenţia chiar dacă, spune ea, încearcă din greu să-i convingă pe colegii mult mai tineri să o tutuiască: „Sunt cea mai în vârstă din grupa mea şi cred că sunt mai bătrână decât toţi profesorii. În prima zi, una dintre studente mi-a zis «Săru’-mâna». Le tot zic să nu o facă. Colegii sunt timizi, interiorizaţi şi nu mă interoghează. Abia aştept chefurile studenţeşti”.

Acum, Vali visează să creeze obiecte unicat în care să îmbine vechea pasiune pentru împletiturile din sfoară cu artă făcută din ceramică. Dar ceea ce a motivat-o cu adevărat să dea la facultate şi să trăiască din plin, spune ea, sunt copiii, cărora vrea să le lase moştenire imaginea unei mame de care pot fi mândri: „Mă gândeam că poate le dau un exemplu. Sper că vreodată am să fac o expoziţie doar a mea, să le las copiilor o altă imagine despre mine, o alta decât cea de om trântit şi în depresie”.

“Admis cu nota maximă. Am terminat cu nota maximă. Am susţinut disertaţia cu nota maximă”

Motivaţiile sunt diferite pentru cei care aleg să studieze chiar şi după împlinirea unei jumătăţi de secol de viaţă. Marius Romila, de exemplu, spune că din cei 55 de ani ai săi, 15 ani a urmat diverse forme de studii superioare la zi, iar din aceşti ani, în nouă a fost bursier al statului român şi patru luni a fost bursier în Franţa. Se prezintă ca militar în rezervă, ofiţer superior al unei unităţi militare de elită din Iaşi. De fapt, a fost, pe rând, jurnalist, ofiţer – specialist în cadrul unei structuri de intelligence, iar din 2017 este cercetător independent în domeniul antropologiei filosofice.

Revoluţia l-a prins la jumătatea studiilor tehnice pe care le urma la Facultatea de Textile Pielărie de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi, iar apoi a absolvit şi o a doua facultate: Filosofie. Tot în Filosofie şi-a dat şi doctoratul, finalizat la 51 de ani cu aprecierea unanimă „Magna cum laude” a comisiei de evaluare. Doctoratul, spune Marius, l-a făcut după pensionarea din serviciul de informaţii, “fapt ce mi-a permis şi participarea la o bursă de câteva luni în Franţa – ceea ce a dat o altă notă şi turnură cercetării doctorale”.

Nu s-a oprit însă din studiat şi s-a înscris la un nou program de studii, un masterat în Istorie. Vârsta nu l-a intimidat. Să lucreze cu profesori mai tineri decât el, e o plăcere. Iar studenţi de vârsta lui au mai fost, aşa că nu e privit ca o raritate. “A mai fost o doamnă la masterat la Istorie”, spune el cu subînţeles, făcând referire la sora mea, Gabriela Petrache, care şi-a finalizat într-un “maraton” de studii universitare atât licenţa, cât şi masterul la Facultatea de Istorie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în jurul vârstei de 50 de ani.

Marius Romila, la Biblioteca Centrală Universitară Iaşi

“De ce am început un master în Istorie la Universitatea „Al. I. Cuza” după doctorat? E simplu: din două motive. În primul rând, studiul Filosofiei este legat volens nolens de cel al Istoriei, mai ales de cel al perspectivei actuale prin care specialiştii celor două domenii văd întrepătrunderea celor două domenii de interes. În al doilea rând, dintr-un motiv personal: fac parte dintr-o echipă de cercetare ce intenţionează să readucă în patrimoniul culturii române opera unui mare istoric, născut aici, dar care a publicat în Franţa. Şi atunci, în mod firesc, a trebuit să mă documentez asupra perioadelor la care face referire opera – volumele respectivului autor, metodele de cercetare, termeni sau concepte utilizaţi/utilizate. Şi unde puteam să o fac mai bine decât la sursă? Adică, la Facultatea de Istorie din Iaşi. Aşa că… în 2021, mi-am suflecat mânecile şi am dat o nouă admitere, la unul dintre masterele Facultăţii de Istorie. Am fost admis cu nota maximă. Am terminat cu nota maximă. Am susţinut disertaţia cu nota maximă”.

Setea de învăţătură nu s-a potolit însă, spune Marius Romila, care se gândeşte să susţină examenul pentru a o a treia facultate (studii de licenţă).

Cristina Bălănescu, 54 ani: “Nu am lipsit de la facultate nici când mi-am rupt piciorul”

De fapt, confirmă şi rectorul Universităţii de Ştiinţele Vieţii din Iaşi, prof. dr. Gerard Jităreanu, studenţii care încep facultatea sau masterul la 50^ ani sunt mai maturi, mai atenţi şi mai dornici să înveţe decât colegii lor mai tineri: „Avem şi acum studenţi de 60^, şi am mai avut, sunt foarte conştiincioşi. Iar cei în vârstă de 50 de ani sunt încă activi şi în câmpul muncii, au familii, şi-au dorit să facă o facultate şi sunt printre cei mai buni. Sunt mai maturi, ştiu ce au de făcut, care sunt obiectivele, care sunt limitele. Noi susţinem educaţia la orice vârstă. Educaţia continuă e un concept recunoscut la nivel european, mondial, chiar dacă ai făcut facultatea la timpul ei, sunt tot fel de cursuri, workshop-uri, prezentări, întotdeauna apare ceva nou de citit”.

La USV, Cristina Bălănescu e exemplul perfect în acest sens: are 54 de ani şi în acest an a absolvit Facultatea de Horticultură ca şefă de promoţie. Imediat, s-a înscris şi la un program de masterat, la aceeaşi universitate. “Sunt masterandă la Horticultură. Facultatea am terminat-o anul acesta, în 2023, ca şefă de promoţie şi m-am înscris la master anul întâi, Tehnologia Băuturilor. De facultate m-am apucat în 2019, am simţit că vreau sa fac ceva pentru mine personal, că vreau să mă rup de lumea asta nebună, care merge într-o singură direcţie. Şi mi s-a părut o alegere naturală”.

Nici pentru Cristina, Horticultura nu a fost prima facultate. Dar a fost facultatea la care a visat întotdeauna: “Am făcut o altă facultate care nu m-a satisfăcut. Toată lumea făcea Drept sau Medicină, m-am îndreptat spre una din ele, dar nu mi-a plăcut. Cam toţi avem, cred, bunici la ţară sau o bucăţică de grădină sau ne atrage lucrul ăsta, grădinăritul. Întotdeauna am vrut să ştiu mai mult. Şi nu poţi afla decât de la specialişti. Iar Facultatea de Horticultură are specialişti care îţi pot răspunde la orice întrebare. E simplu să te uiţi pe Google şi să găseşti informaţii, dar dacă vrei ceva avizat, să înţelegi ceea ce e în spate, atunci cauţi mai adânc”.

Nu şi-a propus să se lanseze într-o nouă carieră după finalizarea acestor studii. Dar crede că se îndreaptă într-acolo, în mod firesc: „La vârsta mea nu cred că mai trebuie sa demonstrezi ceva. A fost pur şi simplu plăcerea de a învăţa. Aveam anii de experienţă din spate, înveţi mai usor, dai atenţie la detalii. Prin anul 2 -3 de facultate am aflat că sunt în capul listei, dar nu m-a interesat. Cred, în schimb, că am reuşit să-i motivez pe alţii. Acum, sincer vă spun, mulţi prieteni au început să-mi ceară sfatul, fie că au luat un teren la munte şi vor să ştie dacă pot pune viţă de vie la altitudinea respectivă, fie că vor să afle despre unele culturi. Vrând-nevrând, cu cunoştinţele pe care le am, voi ajunge consilier şi îi voi ajuta”.

Cristina Bălănescu este şi antreprenor dar, spun plini de admiraţie angajaţii USV, a făcut facultatea la zi şi nu a lipsit de la cursuri. Cum i-a reuşit? “Am reuşit să împac facultatea cu munca şi familia, dacă vrei, poţi, cred că toată lumea cunoaşte motto-ul ăsta, doar dacă nu eşti motivat nu reuşeşti. Mai iei un concediu, mai lucrezi în autobuz, găseşti portiţe să ajungi la cursuri, la examene, eu aşa consider, aşa sunt şi construită. Eu sunt antreprenor şi am făcut în aşa fel încât să pot merge zi de zi la facultate şi să particip la toate cursurile, nu am lipsit de la facultate nici când mi-am rupt piciorul, în anul întâi de facultate”.

Poate că facultatea făcută târziu e lipsită de petrecerile din studenţia la 20 de ani, dar Cristina spune că ar face-o iarăşi şi iarăşi, dacă ar fi să dea timpul înapoi: „Facultatea făcută mai târziu vine la pachet cu nişte regrete. Da, gustul e altul. Dar eu am simţit-o din plin, au fost excursii de studiu, au fost vizite la ferme, concursuri care ne-au unit. Am simţit facultatea şi am deja nostalgii pentru cursurile din timpul facultăţii”.

Copiii se mândresc cu ea, iar Cristina Bălănescu spune că e o plăcere atunci când poate discuta cu ei şi le poate cere părerea pe subiecte în care preocupările lor se intersectează: “Am copiii mari, fata este cadru didactic, băiatul studiază, este doctorand în America, ambii mă susţin din toate punctele de vedere, sunt foarte mândri de mine, spun că a venit rândul să mă susţină ei. Când avem ceva în comun, discutăm, şi e foarte frumos. Vă daţi seama că eu le-am cumpărat primul calculator, dar ei vin acum cu noutăţile, cu upgradările”.

Cristina Bălănescu (54 ani), şefă de promoţie 2023 Facultatea de Horticultură, masterand anul I

La ceremonia de absolvire ca şefă de promoţie 2023 la Facultatea de Horticultură, Cristina Bălănescu şi-a făcut o fotografie în care apare îmbrăcată cu roba şi purtând toca de absolvent pe cap, în timp ce îşi ţine în braţe nepoţica. “E o amintire pe care am vrut să i-o las. Aş recomanda oricui care îşi doreşte să facă ceva pentru el, să înveţe, să nu renunţe din cauza vârstei, pentru că lucrurile sunt altfel percepute, altfel înveţi”.

Iulian Canaf – de la blues, jazz şi concerte cu Fanfara Ciocârlia, la studii de Literatură Comparată

“De fiecare dată când sunt pe scenă simt că trebuie să cânt cu toată fiinţa mea. În minutele alea când eşti pe scenă, simţi că ai toată libertatea. (…) Ştiu să dau cu var, să pun faianţă”, spunea cu umor în 2011 Iulian Canaf, participant pe atunci la Vocea României, în echipa Loredanei Groza. Lumea l-a cunoscut atunci pe Canaf artistul şi, de-a lungul anilor, a aflat că e pasionat de jazz şi blues. Ce nu a dezvăluit Canaf e însă faptul că cititul a fost pentru el întotdeauna o pasiune. O pasiune care l-a făcut în ultimii ani să urmeze cursurile Facultăţii de Litere de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Şi, imediat după finalizarea studiilor de licenţă s-a înscris şi la un program de master, de Literatură Comparată.

„Canaf cred că e cel mai serios student al meu. Este cel mai citit şi nu lipseşte de la şcoală. E în anul întâi la masterat, la Literatură Comparată, a citit cărţi pe care nu le-au citit alţii vreodată, e foarte serios, e un fel de barometru, pentru că-i determina şi pe alţii să fie mai atenţi. Şi are un simţ al umorului foarte dezvoltat. Canaf îmi ţine jumatate din curs, de fapt”, spune prof. univ. Constantin Dram, îndrumătorul masterandului Iulian Canaf.

În ce-l priveşte, Canaf e modest. Nu i se pare că studiile pe care le face îl pun mai presus decât pe alţii. Spune că i-a plăcut de mic să citească şi că citeşte oricând are câteva clipe la dispoziţie: „Nici facultatea, nici masteratul nu au fost în plan, toate au venit singure. Şi nici nu mi se pare greu să mă împart între concerte şi cursuri. Chiar aseară am avut un curs. Dacă vrei, îţi găseşti timp de toate. Lucrurile astea vin singure, ca o armonie în muzică”.