Tineri sechestraţi într-o casă din Miroslava, arşi cu ţigara şi bătuţi. Cine a pus capăt “distracţiei”

vineri, 10 decembrie 2021, 09:29
2 MIN
 Tineri sechestraţi într-o casă din Miroslava, arşi cu ţigara şi bătuţi. Cine a pus capăt “distracţiei”

Un grup de tineri şi adolescenţi, cu varste cuprinse intre 17 si 27 de ani, care s-au jucat de-a răzbunarea au fost ridicaţi noaptea trecută de poliţişti. Opt dintre ei au sechestrat alţi doi intr-o casă din Miroslava şi i-au ars cu ţigara, apoi i-au bătut. Totul a pornit de la un telefon mobil.

“Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au desfăşurat 8 percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe, tâlhărie calificată, ameninţare, influenţarea declaraţiilor şi sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri. Opt tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

La data de 9 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, au desfăşurat 8 percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe, tâlhărie calificată, ameninţare, influenţarea declaraţiilor şi sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate bunuri şi obiecte care ar fi fost folosite la comiterea infracţiunilor şi un autoturism. De asemenea, opt tineri au fost conduşi la cercetări, iar în baza probatoriului administrat în cauză, aceştia au fost reţinuţi de poliţişti, pentru 24 de ore. La data de 10 decembrie a.c., cei opt tineri reţinuţi vor fi prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi”, potrivit unui comunicat oficial.

Comentarii