Un dialog spumos despre schimbările climatice între chatbot-ul Bard şi un cunoscut profesor ieşean de la City University of New York

Promptul meu a fost următorul: Să presupunem că sunt un negaționist sau un sceptic în privința schimbării climei. Puneți-mi 10 întrebări pentru a dovedi că sunt fie unul, fie altul.

Bard a formulat cele 10 întrebări după câteva secunde:

De la început, am remarcat curtoazia „intervievatorului”: Nu există un singur răspuns care să dovedească în mod definitiv că sunteți un negaționist sau un sceptic în privința climei. Cu speranța că am o șansă de a nu fi etichetat într-un fel sau altul, am formulat răspunsurile mele la cele 10 întrebări.

1. Credeți că clima Pământului se schimbă?

Ca geolog și geofizician, cred că este cea mai simplă întrebare. Clima planetei noastre s-a schimbat, se schimbă și se va schimba permanent, atâta timp cât sursele majore – energia solară, energia geotermică, activitatea vulcanilor, tectonica plăcilor litosferice, dinamica atmosferei și biosferei, evoluțiile ghețarilor – vor exista și funcționa.

Pe de altă parte, „Credeți că clima Pământului se schimbă?” este o întrebare extrem de imprecisă. Nu este specificată magnitudinea schimbării, în ce măsură este negativă sau pozitivă și în ce măsură este cauzată de oameni (acest detaliu apare în a doua întrebare). La o întrebare atât de vag formulată, orice răspuns nu poate fi decât afirmativ.

2. Credeți că activitățile umane sunt cauza principală a schimbării climei?

Arderea combustibililor fosili, schimbarea utilizării terenurilor prin defrișări, producția de ciment, creșterea animalelor rumegătoare, orezăriile ș.a. sunt activități umane care contribuie la creșterea concentrațiilor unor gaze cu efect de seră (în principal, CO₂ și CH₄). Dar aceste activități sunt doar o parte a cauzelor complexe care produc schimbarea climei de-a lungul timpului. Procentajele asociate cu această parte diferă între diversele grupuri de specialiști, unii considerând în extremis că este vorba de 100% contribuție antropogenică. Alții, au concluzionat anul trecut că în perioada 1750 – 2018, procentul din totalul de CO₂ datorat utilizării combustibililor fosili a crescut de la 0% (în 1750) la 12% (în 2018), mult prea mic pentru a fi cauza încălzirii globale.1 O abordare mai puțin extremistă este mult mai aproape de realitate.

3. Credeți că efectele schimbării climei se fac deja simțite?

Schimbarea climei este subordonată și decurge din două ciclicități majore: glaciații și interglaciații. Acum 11.700 ani s-a terminat ultima glaciație și a început epoca geologică numită Holocen, marcând debutul actualei interglaciații. Efectele schimbării climei în timpul oricărei interglaciației sunt tipice și se fac simțite și în Holocen: de exemplu, creșterea temperaturii medii planetare, a concentrației de gaze cu efect de seră, a nivelului mediu al oceanului planetar. Trebuie remarcat și faptul că, pe fondul general de încălzire globală, Holocenul a cunoscut și perioade de câteva secole în care evoluția climei a avut caracteristici mai calde sau mai reci decât perioada post-1750, care face obiectul actualelor dezbateri și polemici climatice. Aceste evenimente nu au fost cauzate de activități umane, ci au decurs (și probabil vor decurge și în viitor) din structura complexă, haotică, puternic non-liniară și extrem de imprevizibilă, a sistemului climatic cu multiple componente (litosferă, atmosferă, biosferă, hidrosferă, criosferă).

4. Credeți că schimbarea climei reprezintă o amenințare serioasă pentru planetă? 

Nu, actuala schimbare a climei nu este o „criză existențială”, „o a șasea extincție a vieții”, „un cod roșu pentru umanitate”, „un Armaghedon climatic” etc. etc. etc. Am detaliat acest răspuns în mai multe articole: Gimnastică lingvistică: noi cuvinte vampir, ChatGPT și schimbarea climei, Monstrul complexității și schimbarea climei (aici se găsesc citate 20 dintre articolele mele dedicate schimbării climei și presupusei amenințării pe care această schimbare ar provoca-0), Apocalipsă amânată: Modelele climatice actuale supraestimează semnificativ viitoarele creșteri ale nivelului oceanic. Câteva considerații despre credibilitatea lor, Despre inconsistența „punctelor critice” în evoluția sistemelor naturale complexe și lista nu e completă.

În articolul Don’t Look Up: Este schimbarea climei ca o cometă sau ca un diabet? am atras atenția, printre altele că schimbarea climei este doar un tatuaj mental – o expresie pe care o invocăm cu un aer de sofisticare științifică pentru a crea un anumit sentiment de cunoaștere despre ceea ce nu se poate cunoaște. Cu alte cuvinte, nu există o „cometă” climatică apropriindu-se de Pământ, nu există nicio dovadă științifică sau istorică riguroasă care să demonstreze că va avea loc o dispariție a rasei umane sau o prăbușire catastrofală a civilizației actuale.

După cum am indicat într-un alt articol, riscurile majore cărora oamenii trebuie să le acorde atenție sunt pandemiile, războaiele militare, cibernetice ori nucleare, inteligența artificială avansată, la care aș adăuga mortalitatea infantilă, recesiuni economice globale, existența statelor eșuate – toate adevărați călăreți ai Apocalipsei.

Dacă considerăm părerile a peste 9,7 milioane de oamenilor despre „amenințarea serioasă” pe care ar reprezenta-o schimbarea climei, vom avea o imagine total neașteptată. „Acțiunile privind schimbarea climei” ocupă ultimul loc din cele 16 priorități care-i preocupă pe oamenii planetei (Fig. 1).

Fig. 1. Prioritățile globale de top bazate pe voturile a peste 9,7 milioane oameni exprimate în sondajul UN My World, 2015 (Sursa)

Iar dacă nu putem accepta amenințarea unei „comete” climatice ucigașe, ar trebui considerată existența unui „aisberg” climatic, despre care mulți oameni vorbesc, scriu sau se tem (Fig. 2):

Fig. 2. Un „aisberg” climatic plutind pe oceanul civilizației umane (Sursa)

Din păcate, de multe ori, isteria climatică este dublată de ipocrizie climatică, fapt care aruncă în ridicol întrebarea despre „amenințarea serioasă pentru planetă”. Cititorii mei au avut posibilitatea să ia cunoștință, de-a lungul anilor, de numeroase exemplificări ale ipocriziei care, precum neghina din boabele de grâu, „întinează nobilele idealuri” ale activiștilor climatici și ale organizațiilor „verzi”, de exemplu aici: Încălzire globală și ipocrizie politică în China și Canada (2017) și Noi ipocrizii climatice și criza energetică (2021).

În ultimii ani, au apărut mai multe organizații extremiste, cu manifestări vandalice, care protestează împotriva folosirii combustibililor fosili, în special, petrolul. De exemplu, Just Stop Oil, în Marea Britanie, și „sora” ei din Germania, Letze Generation.

Prima este finanțată de americani bogați ale căror averi provin din petrol! – Nu, nu am inventat eu asta. The New York Times, în 2022, a dezvăluit că beneficiarii a două averi petroliere americane susțin grupuri care încearcă să blocheze proiectele de utilizare a combustibililor fosili. Unul din grupuri este Just Stop Oil. sic

A doua s-a „specializat” în blocarea autostrăzilor și a vandalizării cu vopsea. Dar joi, 13 iulie 2023, eco-activiștii germani și-au lipit palmele cu adezivi industriali de pistele și căile de rulare de pe aeroporturile din Hamburg și Düsseldorf, provocând întârzieri, anulări și devieri timp de mai multe ore. Fig. 3 ilustrează ipocrizia luptei împotriva hidrocarburilor:

Să mai amintesc un adevăr inconvenient. Civilizația modernă s-a construit și continuă să se dezvolte pe baza a patru piloni fundamentali: oțel, ciment, îngrășăminte și mase plastice. Ce au toți acești piloni în comun? Petrolul și gazele naturale. Cum va arăta civilizația umană în era post-petrol și gaze?

În plus, În urmă cu cincizeci de ani, petrolul, cărbunele și gazele naturale produceau mai mult de 80% din energia utilizată în Statele Unite. Anul trecut – după zeci de ani în care guvernul a investit sute de miliarde de dolari în surse alternative de energie – cărbunele, petrolul și gazele naturale au produs mai mult de 80% din energia națiunii noastre.2

5. Credeți că trebuie să luăm măsuri pentru a aborda schimbarea climei?

Desigur, ca și în cazul altor provocări cu care se confruntă civilizația actuală. Activitățile umane post-revoluția industrială au provocat unele modificări ale pattern-urilor climatice și vor continua să facă acest lucru. Din acest punct de vedere, schimbarea climei la scara umană prezintăun risc pe care trebuie să-l considerăm în contextul altor riscuri existente și enumerate succint în răspunsul meu anterior. Limitarea acestui risc este un obiectiv politic de perspectivă, după cum reiese și din Acordul climatic de la Paris (2015). Din nefericire, comunitatea climatologilor pare să fi pierdut din vedere cadrul complex al priorităților umane de top (vezi Fig. 1), declarând în schimb o perpetuă urgență climatică, umăr la umăr cu organizații politice precum ONU. Această abordare este periculoasă, pentru că poate duce la decizii pripite și la soluții greșite și unilaterale. Este o viziune mioapă, care ar putea deveni catastrofală.3

6. Dacă da, ce fel de măsuri credeți că ar trebui să luăm?

Luarea unor măsuri de limitare a ritmului actual al schimbării climei trebuie evaluate și analizate anterior în cadrul unor analize de tip costuri-beneficii (CBA), riscuri și incertitudini climatice, gradul de încredere al modelelor climatice, diverse variante ale scenariilor de atenuare (mitigation) și adaptare etc. Măsurile pe care le văd fructuoase trebuie să evite falsele alarme, panica dezastruoasă, mai ales în rândurile copiilor și tinerelor generații, să nu afecteze oamenii săraci (revedeți Fig. 1). De aceea, măsurile pe care le apreciez trebuie să fie bazate pe soluții inteligente derivate din prioritizarea  economică a costurilor și beneficiilor aferente.

7. Credeți că consensul științific cu privire la schimbarea climei este corect?

Bănuiesc că e vorba de consensul celor 97% – 99.9% specialiști care blamează activitățile umane pentru actuala situație climatică. Am discutat despre acest consens în numeroase articole publicate pe Contributors, poate cele mai multe din presa românească. Cititorii interesați pot citi răspunsul meu la întrebarea de mai sus, de exemplu, în Despre agnotologie cu două studii de caz: fracturarea hidraulică și consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă (2018), Poliția științei și sfidarea consensului (2020), Din nou, despre sfidarea consensului științific: Cum a fost descoperit craterul de impact Chicxulub și, implicit, extincția non-darwiniană a dinozaurilor și altor specii (2020),  Cum s-a fabricat consensul climatic (2023).

Pe scurt, în știință nu este o idee bună să invocăm un consens, deoarece în acest mod recunoaștem indirect că știința nu este suficient de solidă. Eu nu spun niciodată că consensul oamenilor de știință acceptă că E â mc². Eu nu spun niciodată că consensul oamenilor de știință consideră că Pământul este rotund și nu plat.

Gândiți-vă la miile de ani când consensul (probabil mai mult de 97%!) a impus că Pământul era centrul universului și că Soarele se rotea în jurul Pământului. A fost nevoie doar de o singură minte genială (Copernic) ca acel consens să dispară.

Știința nu se bazează și nu avansează prin consens; acesta funcționează bine doar în politică. Știința se bazează pe repetabilitatea faptelor și pe testarea ipotezelor. Potrivit lui Karl Popper, criteriul de delimitare dintre știință și pseudo-știință este falsificabilitatea: În măsura în care o afirmație științifică se referă la realitate, trebuie să fie falsificabilă; și în măsura în care nu este falsificabilă, nu vorbește despre realitate. Gândiți-vă la falsificarea schimbării climei. Ar fi posibil? Dacă da, cum?

Consensul științific, atunci când este folosit ca o bâtă retorică, stârnește în mod previzibil reacții reciproce de dispreț și recriminare din partea celor care sunt loviți cu el în cap și le este băgat cu forța pe gât. Este deranjant și contraproductiv.4

8. Care sunt principalele dumneavoastră preocupări legate de schimbarea  climei?

Educația tinerii generații. Am început să predau cursul Climate Change, Torn between Myth and Fact, în februarie 2004. Era primul curs de acest fel adresat celor peste 13.000 studenți undergraduate de la Brooklyn College. În toamna acestui an va fi oferit, în premieră, și studenților masteranzi/doctoranzi sub un nume diferit.

Diseminarea informației științifice. În 2015, pe platforma Contributors, am publicat primul meu articol despre climă, preluând unele idei din cursul amintit: Schimbările climatice și percepțiile lor culturale… Era o discuție (relativ) nouă în mass media din România, așa că am decis să o continui, mai ales că interesul cititorilor a crescut voinicește, de la 9 comentarii în 2015 la peste 600 în luna mai 2023. Între timp, am publicat mai multe cărți (în România, SUA și Marea Britanie) care au fost construite în principal pe eșafodajul multelor duzini de articole publicate pe această platformă. O nouă apariție editorială, sub egida Editurii Trei, va fi disponibilă până la sfârșitul anului, iar o editură din Marea Britanie face în prezent peer review al unui alt manuscris.

Cercetare științifică. După un proiect dedicat sechestrării dioxidului de carbon în rezervoare sărăcite de gaze din Oklahoma Panhandle, am început un nou proiect, în care, împreună cu un doctorat, vom studia fezabilitatea sechestrării CO2 în minele de sare din bazinul Luke, Arizona. Alte cercetări sunt legate de evaluarea potențialului geotermic al statului Oklahoma pe baza studiilor petrofizice, geofizice și hidrogeologice.

9. Ce părere aveți despre potențialele soluții propuse pentru schimbarea climei?

Soluțiile actuale propuse pentru limitarea efectelor climatice sunt incluse în trei mari categorii: atenuare (mitigation), adaptare și geo-inginerie. Fiecare din ele are plusuri și minusuri. Detalii despre aceste potențiale abordări sunt prezentate în cartea mea Exploring the Earth System, 2^nd ed., 2017, pp. 275 – 284.

(a) Atenuarea implică măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în principal CO₂ și CH₄, și stabilizarea concentrațiilor atmosferice la nivele cu risc scăzut, preferabil sub 0,045% (450 ppm), ceea ce ar trebuie să asigure o creștere a temperaturii globale de 1,5 – 2,0°C (detalii despre aceste limite pot fi citite în Când politicul impune științei limita de temperatură de 1,5°C).

În principiu, portofoliul atenuării conține trei categorii de măsuri: (1) îmbunătățirea eficienței producției de energie și a utilizării ei; (2) decarbonizarea producției curente de energie, prin trecerea de la surse bazate pe combustibili fosili la altele non-carbon (nuclear, hidro, solar, eolian, geotermal etc.) și (3) reducerea concentrațiilor de gaze cu efect de seră, în principal CO₂, prin captare directă de la surse sau din atmosferă, urmată de sechestrare geologică de lungă durată în rezervoare sărăcite de petrol și gaze, în acvifere saline de mare adâncime, în stratele de cărbuni ne-economici, în minele de sare etc.

(b) Adaptarea intervine înainte sau după eșecul măsurilor de atenuare, implicând descreșterea vulnerabilității sistemelor biologice și sociale.

Acțiunile proactive (anticipatorii), luate înainte ca evenimentele climatice să aibă loc, includ planificare locală: amplificarea capacităților adaptive la inundații, secete, sărăcie și inegalități economice, creșterea nivelului oceanic, topirea permafrostului etc. Pentru multe țări în curs de dezvoltare, adaptarea practicilor agricole la noile condiții climatice este tot o acțiune anticipatoare.

Practicile reactive, dezvoltate și implementate după ce un dezastru climatic are loc, includ răspunsuri de urgență, recuperare post-dezastru și migrația populație.

Practic, adaptarea este un exercițiu în procesul de planificare care utilizează principiile de management al riscurilor, complicate de prezența ineluctabilă a incertitudinilor modelelor climatice.

Este atenuarea sau adaptarea cea mai bună abordare a schimbării climei? Pentru un posibil răspuns, propun să considerăm metafora bărcii de salvare, propusă de ecologistul Garret Hardin în 1974. Imaginați-vă o barcă de salvare care plutește pe ocean cu 50 oameni la bord și cu numai 10 locuri în plus disponibile. În jurul bărcii înoată 100 oameni disperați să nu se înce. Considerând capacitatea limitată a bărcii, când și câți înotători în dificultate ar trebui să fie luați la bord și salvați de la înec?

Pentru noi, barca de salvare se numește Pământ și are la dispoziție un timp și resurse limitate. Prin urmare, cine merită mai mult atenția noastră?

• Înotătorii care înoată în prezent în apă (adică, adoptarea de strategii pentru a diminua impactul actual al schimbării climei)? Sau
• Înotătorii care ar putea avea nevoie de ajutor foarte curând (adică adoptarea unor strategii de atenuare a evoluției viitoare a schimbării climei)?

Atenuarea pare a fi alegerea logică.

Dar ne aflăm în fața unei dileme: să tratăm cauza schimbării climei sau să ne confruntăm cu o creștere a numărului de înotători. De asemenea, trebuie să fim conștienți de faptul că atenuarea necesită acțiuni colective care, până în prezent, au produs doar un impact nesemnificativ.

În contrast, adaptarea înseamnă punerea în aplicare a unor măsuri de reducere a efectelor adverse ale schimbării climei. Aceasta implică gestionarea inevitabilului, adică minimizarea amenințărilor și a daunelor asociate cu schimbarea climei.

O altă consecință a dilemei, sugerată chiar de Hardin, este următoarea: Când țările bogate (care au locuri în barcă) ajută pe cele sărace (care sunt în apă), ele înrăutățesc situația prin extinderea nesustenabilă a resurselor  terestre finite până în punctul de colaps. Etica bărcii de salvare nu se poate aplica în această metaforă.

Genul nostru, Homo, a evoluat de-a lungul timpului, adaptându-se la medii din ce în ce mai diverse. Studiul Human adaptation to diverse biomes over the past 3 million years (Science, 11 mai 2023) explorează în detaliu modul în care șase specii de Homo (H. ergaster, H. habilis, H. erectus, H. heidelbergensis, H. neanderthalensis și H. sapiens timpuriu) s-au adaptat la habitatele din Africa și Eurasia. În ultimele 3 milioane ani, speciile studiate s-au confruntat cu schimbarea climei. Printre cauzele acestei schimbări, cercetătorii evidențiază o scădere treptată a nivelului de dioxid de carbon din atmosferă, ciclurile glaciare provocate de schimbările pe termen lung ale orbitei și axei Pământului și, după tranziția de la mijlocul Pleistocenului de acum aproximativ 1 milion de ani, o prelungire a ciclurilor glaciare de la aproximativ 41.000 de ani la aproximativ 100.000 de ani. Dintre homininii studiați, doar H. sapiens – specia noastră – a reușit să se adapteze cu succes la peisajele mozaicate, care includ medii neprietenoase, cum ar fi deșerturile și tundra.5

(c) Geo-ingineria este un ansamblu de măsuri al căror scop sunt intervențiile deliberate în sistemul climatic la scară planetară pentru a limita efectele încălzirii globale. Abordările geo-inginerești urmează două direcții principale:

• Captarea și sechestrare geologică a dioxidului de carbon antropogenic. Acesta este domeniul meu principal de cercetare. Tot aici se înscrie și așa numita soluție Net Zero emisii. Mi-am exprimat punctele de vedere despre această propunere în mai multe articole, de ex., Stocarea energiilor „verzi” – călcâiul lui Ahile pentru politicile Net Zero (2022), Este posibilă decuplarea dintre climă și energie? (2023), Inginerii și universitarii. O scurtă lecție de aritmetică despre transporturile electrice (2023).
• Managementul radiației solare (SRM – Solar Radiation Management): ecrane solare sau oglinzi cosmice, injectarea stratosferei cu aerosoli pe bază de sulf (SO₂ și H₂S), creșterea albedoului prin injectarea norilor cu sare din apa oceanelor, înlocuirea pădurilor întunecate cu pajiști mai reflectante etc. Această abordare este sinonimă cu o utopie climatică, în care manipularea umană și construirea unui nou sistem climatic este mitul Babelian pe care l-am descris în 2016-2017.ş6ţ Deși unii cercetători vorbesc de biletul nostru de loterie câștigător, consider că SRM riscă să deschidă o cutie a Pandorei, prezentând riscuri unice și catastrofale. Jucând zaruri cu ecosistemele naturale și clima globală poate conduce la alterări climatice ireversibile.

10. Ce credeți că rezervă viitorul planetei dacă nu abordăm problema schimbării climei?

Dacă aș accepta o declarație politică de la unul din conducătorii țării unde muncesc și plătesc taxe, cea mai interesantă ar fi a doamnei Nancy Pelosi, fostă șefă a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, a treia persoană din statul american, care ne-a adus la cunoștință, pe 22 septembrie 2022, că oficial, criza climatică a dispărut: Noi am salvat planeta!

Și noi am salvat planeta.  Salvăm planeta cu suma record de 360 de miliarde de dolari şpe care îi vom cheltuiţ pentru a salva planeta, generând locuri de muncă, aer mai curat și apă mai curată, locuri de muncă și securitate pentru țara noastră.

Deci, întrebarea despre viitorul climatic nu prea mai are sens, nu-i așa?!

Pentru mine, schimbarea climei este doar schimbare, nu sfârșitul lumii. Prezentul nu se rezumă la schimbarea climei, iar despre viitor știu sigur doar un lucru – nu poate fi cunoscut în avans. Pentru că dacă ar fi cunoscut, n-ar mai fi viitor.

Viitorul este necunoscut – incertitudinile sunt omniprezente, interesele și perspectivele divergente introduc ambiguități și ar trebui să ne așteptăm să fim surprinși.

Schimbarea climei este o problemă-simptom, care poate fi atribuită unui sistem multi-dimensional, cu o comportare inerent haotică, non-liniară și nedeterminată. Cu excepția creierului uman, clima este cel mai complex lucru de pe planetă. Numărul de factori care influențează și modifică clima – de exemplu, soarele, ciclurile Milanković, oceanele, ghețarii, norii și, în prezent, activitățile antropogene – este uriaș și extrem de variabil. Deja un oficial IPCC a recunoscut că Sistemul climatic este un sistem haotic cuplat neliniar și, prin urmare, predicția pe termen lung a viitoarelor stări climatice nu este posibilă. Atunci, ce rost mai au toate modelările (pentru una s-a acordat chiar și un premiu Nobel, deja criticat, în fizică !) și toate prognozele catastrofice pe care le produc autorii modelelor?

Dragă Bard, închei cu un răspuns foarte simplu: Viitorul nu poate fi redus la schimbarea climei.

Concluzie

Aparent, cele 10 întrebări și răspunsuri nu au fost suficiente pentru chatbot-ul Bard să determine statutul meu – negaționist sau sceptic climatic:

Iată câteva întrebări suplimentare pe care aș dori să vi le adresez pentru a înțelege mai bine opiniile dvs. cu privire la schimbarea climei:

– Ce părere aveți despre dovezile conform cărora oamenii sunt cauza schimbării climei?

– Ce credeți despre consecințele potențiale ale schimbării climei?

– Ce credeți că ar trebui să facem pentru a aborda problema schimbării climei?

– Ce părere aveți despre rolul guvernului în abordarea schimbării climei?

– Ce părere aveți despre rolul indivizilor în abordarea schimbării climei?

N-am mai răspuns la aceste ultime întrebări. Poate o voi face în cadrul unui interviu cu o persoană umană. Până atunci reiau un răspuns pe care i l-am dat în 2017 unui student-ziarist:

Î.  Sunteți mai mult un „susținător” sau un „sceptic” climatic?
R. Sunt un căutător al adevărului, oriunde s-ar afla.