Un dosar cu fonduri europene s-a făcut scrum. DNA a apelat la hotărâri ale Curţii de Justiţie a UE, dar prescripţia CCR a fost de neînfrânt

Dosarul lui Iulian Bogza a fost înaintat instanţei în aprilie 2022, cu propunerea aplicării unei pedepse de doi ani de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Bogza recunoscuse că anexase unei cereri de finanţare mai multe documente falsificate ce atestau că societatea comercială pe care o conducea făcea parte dintr-o cooperativă agricolă. Cele 10 puncte acordate pentru îndeplinirea acestui criteriu au echivalat pentru fermier cu obţinerea unei finanţări nerambursabile în valoare de 1,12 milioane lei în cadrul Măsurii 1.2.1. Modernizarea exploataţiilor agricole. Faptele se petrecuseră tocmai în perioada 2012-2014, aşa că procurorii nu au insistat pe aplicarea unei pedepse cu executarea în regim de detenţie.

La doar o lună de la trimiterea dosarului în instanţă, CCR a decis că în perioada 2018-2022 nu a fost aplicabil niciun motiv de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Decizia a echivalat practic cu înjumătăţirea termenului până la care inculpaţii puteau fi condamnaţi. În cazul lui Bogza, termenul de prescripţie de 8 ani s-a împlinit în august 2022. Ca urmare, după numeroase amânări ale pronunţării sentinţei, Tribunalul a decis respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, întrucât însăşi vinovăţia nu mai exista. Trecuse prea mult timp de la comiterea faptelor pentru ca Bogza să mai fie considerat vinovat.

Sentinţa Tribunalului a fost contestată de procurori, aceştia invocând mai multe hotărâri ale CJUE, emise în perioada 2017-2023, care arătau că prevederile Tratatului Fondator al Uniunii Europene impune ca regulile interne ale statelor membre referitoare la prescripţia răspunderii penale să nu fie aplicate atunci când este vorba de cazuri de fraudă, corupţie şi alte infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE. În plus, arătau procurorii, dificultatea anchetelor în speţe financiare prelungeşte durata acestora, ajungându-se la împlinirea termenelor reduse de prescripţie. „Înlăturarea termenului special de prescripţie, ca urmare a Deciziei CCR, este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional şi nu doar pentru infracţiunea dedusă judecăţii, ci a tuturor infracţiunilor, cu excepţia celor imprescriptibile. Procedurile penale referitoare la infracţiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene implică anchete complexe şi greoaie, mai ales datorită faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulţi ani de la data săvârşirii unor asemenea fapte. Durata procedurii în faţa tuturor instanţelor este de aşa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea nu ar constitui în România un caz excepţional, ci regula”, au arătat procurorii.

Apelul procurorilor a fost judecat de magistraţii Curţii de Apel. Aceştia au precizat că împărtăşesc punctul de vedere al anchetatorilor cu privire la supremaţia dreptului european asupra celui naţional. Aceasta nu însemna însă că judecătorii trebuiau să lase neaplicate deciziile CCR cu privire la prescripţie, ci doar, eventual, principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile. Prin urmare, dacă se ajungea la o condamnare, s-ar fi aplicat varianta cea mai dură a legii penale. Nu era însă cazul, pentru că se împlinise termenul de prescripţie, deci nu mai putea fi vorba de vreo condamnare. Apelul DNA a fost respins, iar fermierul vinovat a scăpat de pedeapsă. Decizia Curţii de Apel este definitivă.