Universitatea „Cuza” va amenaja o şcoală primară într-un imobil din Copou oferit de Primărie

sâmbătă, 24 februarie 2024, 02:50
2 MIN
 Universitatea „Cuza” va amenaja o şcoală primară într-un imobil din Copou oferit de Primărie

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” va primi în administrare un imobil de la Primăria Iaşi pentru amenjarea unei şcoli primare. Imobilul se află în zona Codrescu, în vecinătatea unei clădiri UAIC cu destinaţia liceu şi a unei alte construcţii a Universităţii care ar urma să fie transformată în şcoală gimnazială.

 

Terenul are o suprafaţă de peste 2.000 mp, iar clădirea-pavilion existentă are o amprentă la sol de 466 mp. Valoare de inventar a celor două bunuri se ridică la aproape 4 milioane lei. Darea în administrare va fi decisă în şedinţa Consiliului Local din 28 februarie.

„Starea tehnică a imobilului situat în str. Codrescu nr. 6 necesită alocarea unor fonduri consistente pentru efectuarea unor investiţii majore pentru reabilitarea, modernizarea şi aducerea acestuia la un nivel care să îndeplinească condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru activitatea de învăţământ”, se arată într-un raport de specialitate aferent proiectului de hotărâre.

Potrivit sursei citate, UAIC şi-a asumat faptul că va reabilita şi transforma imobilul în spaţii moderne de învăţământ. „În perioada contemporană, la nivel internaţional, tendinţa politicilor educaţionale este cea de promvoare a învăţării continue, universităţile europene şi nu numai oferind o gamă completă de educaţie, începând de la grădiniţă, şcoală primară, gimnaziu, liceu, până la facultate, şcoli postuniversitare, doctorale şi postdoctorale. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi se înscrie, astfel, în linia instituţiilor europene de învăţământ superior care subliniază, prin programele lor, necesitatea realizării unui sistem coerent între ciclurile de pregătire”, arată rectorul Tudorel Toader în adresa UAIC către Primărie prin care este solicitat dreptul de administrare.

Rectorul UAIC a adăugat faptul că imobilul solicitat este în imediata vecinătate a altor construcţii care aparţin Universităţii ieşene: o clădire dedicată ciclului liceal (finalizat în 2023) şi un imobil pentru ciclul gimnazial, refuncţionalizare propusă pentru anul 2024. 

Comentarii