Tranzacţie “’bombă” la Iaşi! Americanii au vândut totul pentru 3,5 milioane euro. Cine e cumpărătorul?
Terenul de aproape 11.000 mp are o forma neregulata si înconjoara, pe partea vestica si cea su (...)
citeste totmiercuri, 17.08.2022
Vaccinarea împotriva COVID-19 va trece în următoarele săptămâni în grija medicilor de familie. Astfel, activităţile de vaccinare desfăşurate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor (CNCAV) vor fi transferate către Programul Naţional de Vaccinare al Ministerului Sănătăţii, care se derulează prin cabinetele medicilor de familie.
Schimbarea vine atât în urma dinamicii pandemiei de COVID-19 cât şi ca urmare a faptului că secretarul de stat Andrei Baciu a fost numit în funcţia de preşedinte al CNCAV în locul reprezentantului MApN, dr. Valeriu Gheorghiţă. "Acest proces, care se va întinde pe parcursul următoarelor săptămâni, va urmări identificarea soluţiilor optime, astfel încât vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19 să fie asigurată în continuare în cele mai bune condiţii, într-un mediu sigur, susţinut de profesionalismul personalului medical", se arată într-un comunicat de presă.
Medicii de familie din Iaşi spun că era un pas la care se aşteptau şi că va aduce mai multe schimbări. Vaccinarea COVID în cabinetele medicilor de familie se făcea printr-un contract distinct, încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. "Ca idee generală, are logică această decizie. Oricum noi vom vaccina anti COVID încă mult timp, adică încheierea pandemiei înseamnă că nu o să mai ai cazuri pe toate continentele în acelaşi timp. Împotriva COVID ne vom vaccina mai frecvent pentru că s-a observat că nu are caracterul sezonier al gripei", a explicat conf. dr. Liviu Oprea, medic de familie şi preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi.
În ultima perioadă, numărul persoanelor care s-au vaccinat a scăzut vizibil. În Iaşi, conform ultimei raportări a Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, au fost vaccinate 205 în 24 de ore. Doar 52 de persoane au primit doza I, 69 au primit doza II şi alte 93 de persoane s-au vaccinat şi cu doza III. Doar 22 de persoane s-au vaccinat în cabinetele medicilor de familie cu vaccinul Johnson & Johnson.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Şofer beat prins gonind prin oraş cu 83 km/h. Riscă închisoare după ce a refuzat să meargă la spital
Sechestru pe o parte din averea rusofilului Igor Dodon. Avea milioane de lei în casă
În sfârșit! “Vitezomanii” de pe trotinete sau biciclete, în vizorul Poliţiei Rutiere Iaşi
O pisică a salvat viața unei femei care dormea. Ce s-a întâmplat
Răniţi din accidente rutiere unul după altul, la Urgenţe la Iaşi. Primele ajunse: două pensionare
Mâine vor suna sirenele de alarmă în Iași. Exercițiu la CET Holboca
Burse în Italia pentru profesorii, cercetătorii şi masteranzii ieşeni
Doar puţin peste 500 de tineri au dat la Iaşi proba a doua a „bac”-ului de toamnă
Un om de afaceri anti-Putin, găsit mort în condiții suspecte, în SUA
VIDEO. Ucraina anunţă că a distrus cartierul general al trupelor ruse din Lisiceansk
Blue Air planifică 14 rute noi din Iași pentru vara anului 2023. Care sunt destinațiile
Ucraina ameninţă cu distrugerea podului lui Putin Pe aici fug rușii din Crimeea
Urmează 4 zile de caniculă, apoi revin ploile și scad temperaturile
Bebeluș salvat de la moarte de doi pompieri care se aflau în avion
VIDEO Accident ”spumos” la Constanța. Un TIR a pierdut mii de beri pe șosea
Un pui de leu i-a adus unui rădăuțean o amendă de 25.000 de lei
FOTO O recunoașteți? O vedetă de la noi a ajuns piele și os și este bănuită de anorexie
Un membru al Gărzii Elveţiene leşină sub privile Papei Francisc, în timpul audienţei generale
(FOTO) Două autoturisme s-au ciocnit violent pe drumul morţii: cinci persoane au fost rănite
Armata chineză trimite trupe în Rusia pentru un exerciţiu militar comun
Fost membru al Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, arestat pentru corupţie
Haaretz: Asemănări tulburătoare între Viktor Orban şi Nicolae Ceauşescu
Peste 1.000 de genţi şi accesorii în tendinţele verii, la Bag Expo, în Palas
Expert militar apropiat Kremlinului: armata rusă foloseşte tactici din primul război mondial
Câștigătorii Campionatului Național de Volei pe Plajă Brizo 2022
Marian Godină despre Poliţia Română: ministrul Bode, „pupat în cwr” pe pagina oficială de Facebook
Cristiano Ronaldo promite că va spune în curând "adevărul" despre situaţia sa la Manchester United
Corijenţe anulate în instanţă pe motiv că elevul nu a avut acces online
Ruşii din Crimeea au abandonat casele furate de la ucraineni şi fug înapoi spre Rusia
David Popovici s-a retras din finala probei de 400 metri liber de la CE de Nataţie
Primarul PSD Iulian Preda, mare fan a lui Putin, distribuie fake news-uri care frizează ridicolul
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe Străpungere Silvestru
Microsatelit construit de 9 liceeni români. "Vrabia Spaţială" va fi lansată cu o rachetă Space X
CE de Nataţie: David Popovici, în finala la 400 metri liber, cu al patrulea timp
„Înţeleg că oamenii s-au săturat să citească acele poveşti oribile, dar războiul nu s-a terminat”
Un pic de stres nu-i chiar rău pentru funcționarea creierului
Cum să alegi și să gătești carnea potrivită pentru grătar (P)
Insuficiența mitrală poate trece neobservată dar poate fi și fatală
Netflix a publicat primul vizual pentru serialul regizat de Tim Burton despre Familia Addams
Gigantul suedez de mobilă IKEA a decis să-şi lichideze divizia din Rusia
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (II) |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Radu PĂRPĂUȚĂCaua şi politicaua |
Alex VASILIUValori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.