Ziua în care a căzut Internetul…

                                                         *         *         *

* … Deja s-au împlinit cinci ani de la acea zi, "Ziua I", cum a fost numită, în care, din cauza unui supervirus lansat în spaţiul virtual de o mână criminală, Internetul a căzut definitiv. Mort. Analiştii îşi dădeau cu părerea la televiziuni, la radio sau în ziare (că site-uri nu mai existau, evident), dar părerile lor despre originea acestei catastrofe nu coincideau. Omenirea încă nu-şi revenise de pe urma şocului, însă parcă se întrezăreau mici speranţe de intrare în normal: Brin şi Page, fondatorii Google, de pildă, se reprofilaseră deja şi vindeau gulii fără pesticide, mult căutate de iubitorii alimentaţiei bio, iar Ward Cunningham, omul care lansase Wikipedia, comercializa prin poştă mici enciclopedii de buzunar…

* Şi românii încercau să intre în normal, dar nu toţi, că mulţi nici nu simţiseră vreo schimbare, cu excepţia faptului că guvernul a decretat "Ziua I" nelucrătoare: cei mai mulţi îşi vedeau de viaţa lor, mergeau la serviciu, se întorceau şi beau o bere sau mai multe, că era şi foarte cald, apoi adormeau la televizor, pe canapea. Alţii se mai omorau cu sapele, la bufetul comunal, mai violau pe cineva, mai puneau manele la maximum, să audă tot cartierul.

* În administraţie era ca înainte, când existau Internet şi servicii on-line: oamenii tot stăteau în căldură la cozi, la ghişee, cărând dosare pline de hârtii şi de timbre fiscale. Mediul politic părea mai elevat, de când nu mai era Facebook, unde aleşii să-şi arate incultura – că veni vorba, Mark Zuckerberg trăia şi el bine din vânzarea îngheţatei "Zucker Iceberg": deţinea o reţea de cofetării de socializare, apreciate mai ales de cei tineri, care în sfârşit ieşeau din casă şi chiar se întâlneau. Vechiul "Like" era înlocuit tot mai des şi mai mult de "Îmi place", rostit în toate limbile…

* Unii au supravieţuit, dar mii de firme care se ocupaseră cu vânzările on-line, cu web-design, cu "dot-com", au dat faliment; sediile au ajuns părăsite, cu anunţuri "De vânzare" la intrare. N-a trecut mult până când au fost transformate în secţii ale Spitalelor de Psihiatrie din întreaga ţară: fostele birouri au devenit rezerve şi saloane cu clanţe doar pe exterior, în care au fost înghesuiţi foşti bloggeri, trolli, comentatori pe forumuri, postaci de partid şi cocalari care, înainte, îşi arătau pe YouTube teancurile de euro şi maşinile. Supravegheaţi de infirmieri zdraveni, ei se mai întâlneau la plimbarea din curte şi se mai luau la bătaie…

* Presa scrisă prospera. Tirajele creşteau, se vindeau sute de mii de exemplare, firmele plăteau publicitate, iar ziariştii (care nu mai erau atât de palizi la faţă) îşi cumpăraseră haine noi şi îşi plătiseră datoriile la întreţinere rămase de pe vremea Internetului; tot mai multe ONG-uri protestau împotriva ziarelor, din cauza cărora dispăreau zilnic hectare de pădure. Prosperau şi fabricanţii de bere: nemaiavând ediţii on-line, să comenteze articole şi să se înjure anonim, cititorii ieşeau din case şi se întâlneau la terase…

* … Vijay Dhananjay Gupta şi Cheng Dong Jing trăiau în sărăcie. Nimeni nu mai avea nevoie de programatori web, iar hackerii dispăruseră odată cu Internetul, de care şi depindeau. Au lucrat câteva luni la o firmă de curăţenie condusă de Maria Guadalupe del Rosario, dar pe bani puţini, nefiind obişnuiţi cu munca fizică şi cu praful. Când se întâlneau, se priveau cu ochi roşii de la băutură şi tăceau… Până într-o zi, în care Gupta a găsit pe un vechi hard disk supervirusul lor şi, tot acolo, antisupervirusul făcut tot de ei…