Accident grav pe un pod din Ruginoasa. Toate cele patru victime, internate la spital

marți, 18 iulie 2017, 20:10
1 MIN
 Accident grav pe un pod din Ruginoasa. Toate cele patru victime, internate la spital

O familie a ajuns la spital după ce autoturismul în care se afla a intrat într-un pod din localitatea Ruginoasa. 

Doi adulţi şi doi copii au fost internaţi în spitalele ieşene cu multiple traumatisme după ce s-au izbit de un parapet. Victimele au fost preluate de la la locul accidentului de un echipaj de prim ajutor SMURD Paşcani şi de un echipaj al SAJ Iaşi, substaţia Paşcani, şi transportate iniţial la Spitalul Municipal din Paşcani. Ulterior, minorii în vârstă de 5 şi 11 ani au fost transportaţi la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi. „Din accidentul rutier de la Ruginoasa au fost preluate patru victime, doi adulţi şi doi copii. Pacienţii au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au intrat cu autoturismul într-un pod. La locul solicitării a intervenit ambulanţa cu medic şi EPA Paşcani. Copiii au fost transportaţi ulterior la IaşI, la Spitalul de Copii «Sfânta Maria»“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii