Adomniţei: „Am reuşit să realizăm cel mai frumos drum din judeţ”, Iaşi – Botoşani

sâmbătă, 13 septembrie 2014, 01:57
1 MIN
 Adomniţei: „Am reuşit să realizăm cel mai frumos drum din judeţ”, Iaşi – Botoşani

Vizitele de lucru au devenit o obişnuinţă pentru şefii judeţului.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, a efectuat ieri o nouă inspecţie a şantierului de pe DJ 282 Iaşi – Botoşani. Pe traseu, Adomniţei s-a întâlnit cu primarii comunelor Ţigănaşi, Vlădeni, Şipote şi Plugari, traversate de DJ 282, şi reprezentanţii firmelor care s-au angajat să-l reabiliteze.

„Am discutat cu fiecare primar al comunelor aflate pe traseu, precum şi cu reprezentanţii firmelor care realizează lucrarea, şi nu sunt probleme. A fost un proiect greu, cu multe piedici, dar am reuşit să trecem peste toate şi să realizăm cel mai frumos drum din judeţ. Lucrarea a ajuns la 85% din total, dar nu mai sunt lucrări majore de realizat. Vom finaliza toată lucrarea în aproximativ două luni“, a declarat Adomniţei.

Contractul de reabilitare a DJ 282 a fost adjudecat de asocierea formată din Eky-Sam Târgu Frumos, Transporturi Auto SA Botoşani şi Enviro Construct SRL, valoarea lucrărilor ridicându-se la 48,3 milioane de lei. Asocierea trebuie să refacă 42,8 km de drum şi 7 poduri, termenul contractual de finalizare a lucrărilor fiind 8 ianuarie 2015.

Cele mai dificile puncte de pe şantier au revenit firmei Eky-Sam, respectiv consolidarea unui pod peste Jijia, la intrarea în Vlădeni, şi a tronsonului de drum de pe malul acumulării Hănceni. În ambele puncte, lucrările sunt avansate.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii