ATENŢIE, SENZAŢIONAL, malpraxis!

Cadrul dezbaterilor despre malpraxis este unul extrem de variat: de la cel al presei scrise şi până la talkshow-uri sau chiar emisiuni de mondenităţi în care oricine, indiferent de aria de expertiză este stimulat să-şi afişeze opinia. În acelaşi timp, prezentarea cazurilor de potenţial malpraxis satisface pe deplin dorinţa de senzaţional a celor care gustă acest subiect, de cele mai multe ori lucrurile fiind prezentate sub forma “ştirilor”, cu toate calităţile aferente, conflictualitate, interes uman, amploare, noutate, proeminenţă, unicitate şi nu sub forma informaţiei (cu caracter medical preponderent), care ar face ca evenimentul să fie unul banal, nicidecum unul demn de prima pagină care să asigure o clientelă numeroasă. Chiar dacă lucrurile sunt îmbrăcate într-un astfel de context şi oricine se pricepe la malpraxis la fel ca la fotbal, agricultură sau politică, acest lucru nu înseamnă că totul e… senzaţional. Însă, pentru a putea vorbi în mod cert despre malpraxis, trebuie să facem apel la cele trei elemente componente ale sale şi anume greşeala medicală (a unui membru al personalului medical), prejudiciul pacientului şi relaţia de cauzalitate directă dintre cele două. Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii defineşte acest concept în Art. 642 drept ”eroarea profesionala săvărşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice”. Mai departe, potrivit Codului Civil, Art 998, răspunderea civilă a personalului medical determină ca “orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, cu alte cuvinte, aceasta se traduce în plata daunelor. Dacă însă prejudiciul produs se referă la vătămare corporală sau decesul pacientului, este antrenată răspunderea penală a celui care a greşit.

Un aspect extrem de interesant şi de multe ori necunoscut sau ignorat este cel legat de ce anume antrenează răspunderea civilă, care sunt tipurile de prejudicii. O surpriză pentru mulţi poate fi faptul că malpraxisul nu se referă numai la componenta practicii medicale (vezi cazul celebru Ciomu), ci şi la aspecte legate de nerespectarea drepturilor pacienţilor şi anume nerespectarea dreptului la informare (lipsa consimţământului informat), la intimitate (nerespectarea confidenţialităţii), la tratament nediscriminatoriu (nerespectarea obligativităţii acordării asistenţei medicale), iar aceste lucruri sunt stipulate în Legea 95/2006, Art. 642 după cele care se referă la practica medicală propriu-zisă. Cu alte cuvinte, trebuie acordată aceeaşi importanţă aspectelor care se referă atât la practica medicală, cât şi la etica medicală.

Răspunderea civilă implică plata daunelor către pacientul prejudiciat. În mod normal, aceste daune sunt acoperite de poliţa de asigurare de malpraxis pe care membrul personalului medical o deţine. Însă, dacă greşeala a fost însoţită şi de nerespectarea legii (cu alte cuvinte, de exemplu, pacientul nu a fost informat despre procedură, beneficiile şi riscurile acesteia şi nu a semnat formularul de consimţământ informat), această asigurare nu operează. Mai trebuie precizat faptul că daunele civile pot fi daune materiale (calculabile, traduse în zilele de spitalizare suplimentare, costul tratamentelor etc.), cuprinse în cele mai multe dintre contractele de asigurare şi daune morale (care nu sunt calculabile, neexistând stipulat un plafon maxim) şi care, în cele mai multe din contractele de asigurare nu sunt cuprinse, iar cel care a greşit le plăteşte din propriul buzunar.

Poate că aceste lucruri ar trebui să exprime: Atenţie-malpraxis (!) mai mult decât iritaţia după epilarea “definitivă” a vreunei vedete, întrucât sunt lucruri importante atât pentru cei care lucrează în domeniul sanitar, cât şi pentru membrii publicului larg – potenţiali pacienţi sau decidenţi din sănătate.

Modalitatea de rezolvare actuală a cazurilor de malpraxis este reprezentată de mediere (prezentă şi în România) şi anume înţelegerea pe cale amiabilă a părţilor implicate, în care pacientul poate primi rapid repararea prejudiciului solicitat şi de acţiunea în instanţă, însă acest lucru implică timp şi bani din partea pacientului (cheltuieli ale procesului, expertize medicale etc).

Fără a mă situa la vreo poziţie extremă, malpraxis egal senzaţional sau întotdeauna este malpraxis, conştientă fiind de lipsurile din sistemul sanitar, de experienţele relatate de pacienţi sau colegi medici, de tot ceea ce înseamnă profesionalism şi lipsă de profesionalism, de devoţiune şi ignoranţă, de atenţie şi neglijenţă, vă adresez o invitaţie la discuţie: atenţie-malpraxis!