Bătrânii, aşteptaţi sâmbătă la Ateneu. Vor fi spectacole şi o tombolă cu premii

vineri, 07 noiembrie 2014, 02:58
1 MIN
 Bătrânii, aşteptaţi sâmbătă la Ateneu. Vor fi spectacole şi o tombolă cu premii

Primăria va marca sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril printr-un spectacol pentru pensionari.

Municipalitatea invită persoanele în vârstă să vină la Ateneul Tătăraşi, mâine, începând cu ora 13, pentru a participa la un spectacol cu muzică folclorică şi muzică uşoară şi la o tombolă cu premii. Conform organizatorilor, evenimentul se adresează persoanelor înscrise la Biroul Per­soane Vârstnice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară.

Instituţia a avut şi alte acţiuni luna aceasta destinate în mare parte tot persoanelor vârstnice. DAC a deschis două centre de servicii comunitare „Muşatini“ şi „Moara de Foc“. Primul a fost înfiin­ţat în cartierul Alexandru cel Bun, printr-un proiect desfăşurat în parte­neriat cu Parohia „Sfântul Nectarie“, iar cel de-al doilea se află în Păcurari şi a fost înfiinţat în parteneriat cu Parohia „Sfântul Mina“. Ambele centre de servicii comunitare se adre­sează persoanelor singure, vârstnice şi familiilor aflate în situaţii de risc, numărul de beneficiari estimaţi fiind de aproximativ 500 de persoane. Direcţia de Asistenţă Comuinitară a mai anunţat că a deschis şi Clubul de pensionari „Nicolina“ situat în strada Carpaţi, numerele 13-15, care a fost amenajat într-un punct termic.
 

Comentarii