Bonă, acuzată că a stat cu ochii pe banii şi aurul angajatorilor

marți, 04 aprilie 2017, 17:30
1 MIN
 Bonă, acuzată că a stat cu ochii pe banii şi aurul angajatorilor

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au dispus ieri trimiterea în judecată a unei femei din Iaşi care este acuzată că a sustras bunuri şi bani de la o familie care o angajase pentru a avea grijă de copilul lor. 

Cătălina Elena M. ar fi comis fapta în perioada 25 mai 2016 – 12 iunie 2016, atunci când ar fi sustras de la o familie din Iaşi 50 de euro şi o brăţară de aur pe care a amanetat-o. În primă fază, cei care au angajat-o au susţinut că suma furată de bonă ar fi fost mai mare, însă acest lucru nu a fost confirmat de anchetă. Procesul va fi analizat de magistraţii de la Judecătoria Iaşi.

 

Comentarii