Burse în Israel pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii de la UMF

vineri, 20 octombrie 2017, 13:10
1 MIN
 Burse în Israel pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii de la UMF
Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi au posibilitatea de a participa la un program de selecţie pentru a beneficia de burse în Israel în baza Programului de colaborare culturală, educaţională şi ştiinţifică între Guvernul României şi cel al statului Israel. 

Astfel, există disponibilitate pentru o bursă la un curs de vară de limbă ebraică modernă, cu durata de 3 săptămâni şi jumătate sau o lună, organizat de Universitatea din Haifa, trei burse cu durata unui an universitar, câte opt luni fiecare, pentru stagii universitare, postuniversitare sau de cercetare. Se pot înscrie pentru a beneficia de aceste burse candidaţii români, cu domiciliul stabil în România, cei care provin din instituţii de învăţământ de stat sau particular acreditate din România, instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat din ţară sau institute de cercetare aflate în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Aceştia trebuie să fie studenţi la zi de la licenţă, master sau doctorat, cadre didactice titulare, medici rezidenţi sau cercetător. Este importantă cunoaşterea a cel puţin unei limbi străine care să fie acceptată pentru stagiu în ţara în care are loc deplasarea. 

 

 

Comentarii