Când pot medicii de pe Salvare să vă spargă uşa?

joi, 20 august 2015, 01:57
4 MIN
 Când pot medicii de pe Salvare să vă spargă uşa?

Secretarul de stat Raed Arafat a transmis în teritoriu o circulară, în care precizează clar care e procedura în situaţii precum cea de la Cluj. Cu ce alte probleme grave se confruntă Ambulanţa Iaşi?

Serviciile judeţene de ambulanţă au nevoie de resuscitare. După două incidente petrecute aproape simultan în judeţul Cluj, acolo unde doi oameni au murit din cauza intervenţiei târzii sau defectuoase a echipajelor de salvare, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor In­terne Raed Arafat a declarat că serviciul de ambulanţă trebuie reorganizat.

Săptămâna acesta, în Cluj, un şofer implicat într-un accident ru­tier a murit încarcerat, întrucât echi­pajul de ambulanţă a ajuns la faţa locului după 50 de minute de la efectuarea apelului, după cum au precizat martorii. La diferenţă de câteva zile, o profesoară din acelaşi oraş s-a stins din viaţă aşteptând echi­pajul de ambulanţă pe care îl apelase, dar care nu i-a putut acorda ajutor întrucât uşa apartamentului era încuiată. Patru zile mai târziu, pacienta care solicitase ajutorul a fost găsită fără suflare în apartamentul personal, căzută lângă telefonul de pe care sunase la 112.

Cele două evenimente nefericite au atras mai multe anchete şi declaraţii, dr. Raed Arafat solicitând lămuriri cu privire la motivul pentru care am­bulanţa a ajuns atât de târziu la şoferul accidentat grav. Mai mult, urgentistul a subliniat că, atunci când apelantul este chiar pacientul care are nevoie de ajutor medical, echipajul de pe ambulanţă trebuie să înţeleagă că riscurile sunt mari.

Unde e substaţia Păcurari?

Pentru a evita astfel de situaţii, secretarul de stat a emis o circulară pentru toate serviciile de ambulanţă prin care subliniază care sunt procedurile de urmat atunci când pacientul care are nevoie de ajutor este singur în casă. „În primul rând, trebuie menţinută legătura telefonică, trebuie să i se transmită să ţină uşa descuiată pentru a permite echipajului să intre în casă. Dacă nu reuşeşte să o facă, iar persoana respectivă nu răspunde la telefon, echipajul, după ce stă de vorbă cu vecinii sau cu familia, poate solicita ajutorul pompierilor, şi chiar al poliţiei. Dacă sesizezi că pacientul e în pericol, nimeni nu te opreşte să intri forţat în casa respectivă“, a explicat dr. Raed Arafat. Potrivit aces­tuia, circulara emisă va ajunge la toţi operatorii de servicii de am­bulanţe private aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate. 

În Iaşi, reorganizarea serviciului de ambulanţă a fost luată în calcul acum câţiva ani, când reprezentanţii SAJ au făcut o solicitare către Di­recţia de Sănătate Publică (DSP) prin care propuneau deschiderea unei substaţii SAJ în Păcurari, în apro­pierea Cimitirului Evreiesc. Solicitarea însă nu a fost aprobată, serviciul fiind obligat să func­ţioneze din acelaşi spaţiu. „Noi am făcut la vremea respectivă cerere prin DSP, respectiv Ministerul Să­nă­tăţii, însă nu ne-a fost aprobată şi proiectul a fost abandonat. Prin deschiderea unei astfel de substaţii se urmărea reducerea timpului de reacţie la cazuri şi inclusiv lăr­girea ariei deservite. În prezent, tim­pul de reacţie depinde foarte mult de natura intervenţiei, de zona în care are loc aceasta şi, de ce nu, de perioada anului în care este efectuată. Acolo unde distan­ţele sunt mai mari, intervenţie se suplineşte prin metode corespun­zătoare, cum ar fi preluarea iniţia­lă a cazurilor de către medicii din centrele de permanenţă“, a arătat dr. Radu Calistru, director medical al SAJ.

Lipsuri mari la Iaşi

La începutul anului 2015, la SAJ erau angajaţi 22 de medici, necesarul fiind de 32. Pentru a funcţiona în condiţii normale, în acel moment SAJ avea nevoie de încă 64 de angajaţi. Cu toate că pe parcursul anului trecut au fost scoase la concurs mai multe posturi din cadrul serviciului, SAJ nu a făcut angajări pentru că nimeni nu s-a arătat interesat de posturile disponibile. Potrivit conducerii, în 2014 şi-au dat demisia 21 de angajaţi, majoritatea fiind asistenţi şi ambulanţieri care au plecat în străinătate. 

Comentarii