Cristian Diaconescu, anunţat drept candidatul PMP la ALEGERILE PREZIDENŢIALE

sâmbătă, 07 iunie 2014, 16:39
1 MIN
 Cristian Diaconescu, anunţat drept candidatul PMP la ALEGERILE PREZIDENŢIALE

Cristian Diaconescu a fost anunţat, sâmbătă, de noul preşedinte al PMP, Elena Udrea, drept candidatul acestui partid la alegerile prezidenţiale, Diaconescu precizând că acceptă candidatura.

Udrea a precizat, în faţa delegaţilor la Congres, că primul anunţ pe care doreşte să-l facă în calitatea de preşedinte al PMP este numele candidatului la alegerile prezidenţiale, respectiv Cristian Diaconescu.

"Este onoare pe care mi-o faceţi, accept candidatura cu sprijinul şi cu munca tuturor. Respectul pentru ţară, pentru demnitate, lege şi ordine pentru toată lumea, egalitatea de şanse, drepturile fiecăruia de a fi liber în ţara lui reprezintă liniile solemne faţă de care mă angajez în faţa dumneavoastră. Orice preşedinte al României trebuie să se gândească la întregirea neamului românesc, Aşa să-mi ajute Dumnezeu!", a spus la rândul său Cristian Diaconescu. (Mediafax)

Comentarii