Cum au fost afectate veniturile familiei Dorobăţ de scandalul de corupţie în care aceasta este implicată

joi, 23 iunie 2016, 01:53
3 MIN
 Cum au fost afectate veniturile familiei Dorobăţ de scandalul de corupţie în care aceasta este implicată

Veniturile soţilor Carmen şi Gheorghe Dorobăţ, profesori universitari acuzaţi de luare de mită, au scăzut considerabil în anul în care au început să aibă probleme cu justiţia. Carmen Dorobăţ, managerul de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, şi soţul său, Gheorghe Dorobăţ, şef al secţiei ATI de la Spitalul de Neurochirurgie, au încasat de două ori mai puţine venituri în 2015 decât în 2014.

Potrivit declaraţiei de avere a şefului de la „Infecţioase”, familia Dorobăţ a câştigat anul trecut în jur de 170.000 de lei, faţă de aproximativ 345.000 de lei pe care i-a declarat în 2014. „Pierderile” înregistrate de familia Dorobăţ din punct de vedere financiar sunt atât în plan medical, cât şi didactic, respectiv în cel al activităţilor independente. Astfel, dacă managerul spitalului arăta în penultima declaraţie de avere că în calitate de şef al Spitalului de Boli Infecţioase a încasat peste 71.000 de lei, în ultima declaraţie de acest fel, Carmen Dorobăţ consemnează că în ultimul an a încasat de la unitatea medicală puţin peste 40.000 de lei.

Diferenţa se explică prin faptul că, anul trecut, profesorul a îndeplinit funcţia de manager al spitalului pentru o perioadă de aproape două luni, în majoritatea timpului fiind angajată doar ca medic de reţea al unităţii medicale. Pe de altă parte, venitul soţului său din partea Spitalului de Neurochirurgie nu a fost afectat foarte mult de scandalul de corupţie în care cei doi sunt implicaţi, profesorul încasând în calitate de şef de secţie 87.000 de la unitatea medicală. Din punct de vedere academic, veniturile profesorilor Dorobăţ au scăzut odată ce şi-au dat demisia din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” la începutul lunii martie 2015. Astfel, Carmen Dorobăţ, de exemplu, a încasat anul trecut peste 9.000 de lei din activitatea didactică de la Universitatea „Apollonia“, în timp ce cu un an mai devreme declara venituri de peste 115.000 de lei de la UMF.

De la aceeaşi universitate, Gheorghe Dorobăţ a încasat anul trecut peste 7.000 de lei, în timp ce din chirii familia medicilor a mai înregistrat anul trecut venituri de peste 30.000. Interesant este că managerul Spitalului de Boli Infecţioase a completat anul acesta două declaraţii de avere, la interval de aproape două săptămâni, în ultima adăugând o serie de venituri din activităţi independente. Astfel, managerul susţine că anul trecut a câştigat 8.000 de lei în urma unui curs acreditat EMC, în timp ce soţul său ar fi câştigat peste 2.600 de lei dintr-un contract de consultanţă medicală încheiat cu A&D Pharma Bucureşti.

În comparaţie, în penultima declaraţie de avere, Carmen Dorobăţ declara venituri în valoare de 18.400 de euro din activităţi independente, cum ar contracte de colaborare, consultanţă ştiinţifică şi studii clinice realizate cu firme precum Abbot, BMS, Johnson, Merk, Roche Astra, Asociaţia Mihai Ciucă, Antibiotice SA şi Pharmalink. Carmen şi Gheorghe Dorobăţ au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile pe 31 ianuarie 2015, după ce, cu o zi mai devreme, procurorii DNA au ridicat din biroul managerului de la „Infecţioase” 20 de carnete studenţeşti printre filele cărora se găseau câte 100 de euro. În schimbul celor 2.000 de euro, medicul i-ar fi ajutat pe studenţi să promoveze cu nota 9 examenul la disciplina Anestezie Generală, coordonată atunci de soţul său, Gheorghe Dorobăţ. În total, potrivit DNA, managerul, împreună cu soţul său, ar fi primit bani de la 124 de studenţi pentru promovarea examenelor. 

 

Comentarii