Despre ură şi alţi demoni

Demonii Europei sunt, inevitabil, ai noştri, cu menţiunea că totul ia proporţii nejustificate, incredibile în România. Dincolo de absenţa toleranţei, discriminare, terorism, încălcarea drepturilor omului, absenţa solidarităţii interumane prin existenţa disensiunilor de tot felul, corupţie, cel mai mult ne afectează extremismele de opinie, religioase sau politice. Extremismele conduc la ură şi la violenţă faţă de semeni. Iar ura şi violenţa fac referire la un trecut pe care nu am reuşit să-l depăşim. Orice discuţie despre trecut ne trimite într-un abis istoric fără martori sau cu martori părtinitori. Plecând însă dinspre prezent înspre trecut, nu ar trebui să ne permitem să vorbim despre trecut fără a ne asuma faptele cu maximum de integritate. Mai mult poate decât ura, absenţa onestităţii în ceea ce priveşte prezentul, plecând de la o confortabilă reconstituire a trecutului, dinspre interesele politice ale momentului, se converteşte într-un demon, ca o fantomă ce ne bântuie mental, de cele mai multe ori fără chiar să ne dăm seama.

Performance-ul Calul alb vine în întâmpinarea demonilor Europei dinspre propriii noştri demoni. Calul alb. Scurtă istorie a urii:2016-1944, cu Ilinca Manolache (text: Smaranda Nicolau, după o investigaţie de: Laura Ştefănuţ, muzica Diana Miron, terasa MNAC, premiera: 29 septembrie 2016) este unul dintre cele mai reuşite performance-uri în regia Ioanei Păun. Partea de documentare se reduce la cazul Ion Ficior, torţionar, fostul comandant al lagărului de deţinuţi politici, respectiv al coloniei de muncă comuniste de la Periprava, din Delta Dunării, judecat şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.

E vorba de performance de talie occidentală, susţinut de o actriţă ce întruchipează personaje multiple (reportera ce se autosugestionează, împotriva firii, spre a deveni un cetăţean mediu de succes, care îşi va plăti ratele la maşină şi apartament în 50 de ani, dacă se conformează clişeelor unei societăţi dominate de forţarea limitelor umane, cosmetizare, atitudine de învingător cu orice preţ, în pofida pierderii integrităţii morale; locţiitorul de partid şi, în acelaşi timp, Ficior, jonglând de la un microfon la altul ordinele crude ale primului şi incapacitatea disperată de a se sustrage de la acestea, a celui din urmă; gardienii; prezentatoarea ingenuă de Ziua Naţională a Ungariei). Dintr-o perspectivă mai tolerantă, în cazul Ion Ficior e vorba de instinct de autoconservare reconvertit în ură. Psihologic, atunci când oamenii ajung în situaţii de criză, devin mai agresivi.     

Ilinca Manolache e acompaniată vocal live de Diana Miron, lirismul tonului acesteia contrabalansând zvâcnirile de energie ale celei dintâi. Tot Diana Miron a creat sound-ul neobişnuit, ca un scrâşnet, uşor psihedelic. Aceasta se ridică periodic de la masa tehnică, poziţionată la vedere, jucând rolul regizorului tehnic şi dând uşoare direcţii de scenă actriţei, legând scenele între ele prin intervenţiile sale. Regizoarea e vizibilă la pupitrul de comandă, supraveghindu-şi cu atenţie întregul spectacol, fără a interveni. Actriţa Ilinca Manolache are un moment hip-hop expansiv, cu rapping pe electro, impersonând detalii promiscue din intimitatea lui Ficior.

Regizoarea pune în joc o varietate de mijloace de scenă ingenioase (acvariul cu peşti simbolizând deţinuţii; cubul de gheaţă, diminuând graniţele ferme dintre torţionar-victimă-deţinut; microfonul reporterei din acvariu, sugerând creşterea ratingului ştirii cu cât e din ce în ce mai multă regie şi actorie; cuvântul ”familie” cu majuscule din material gonflabil pe perete, redeschizând o dispută aprinsă din cadrul societăţii noastre; calul alb în miniatură, evocând calul cu care se spune că Ficior îşi chinuia victimele, sărind peste deţinuţi. Ironia e prezentă prin contrastul creat între informaţia cu caracter documentar despre victima Mokar Ianos şi momentul ungar. Astfel, la final se produce şi detaşarea de istorie, spectacolul având un pronunţat caracter estetic. 

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală (membru AICT)