Director în primărie, prins beat la volan. Procurorii au dispus trimiterea în judecată

marți, 04 aprilie 2017, 18:20
1 MIN
 Director în primărie, prins beat la volan. Procurorii au dispus trimiterea în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au dispus ieri trimiterea în judecată a unui şofer care s-a urcat la volan deşi a consumat, în prelabil, băuturi alcoolice.

 

Dorinel Maftei, de 59 de ani, este directorul Serviciului Public din Primăria Miroslava şi a produs fapta în ziua de 21 ianuarie 2016, atunci când maşina sa, un Mitsubishi Pajero, a fost oprită pentru un control de rutină în localitatea Valea Ursului. Poliţiştii au constatat că acesta emana halenă alcoolică aşa că l-au testat pe Maftei, rezultând o alcoolemie în aer de 0,58.

Ulterior, funcţionarul a fost transportat la spital, unde i s-au prelevat două probe de sânge, a căror valoare a fost de 1,45 şi 1,35. În urma unei expertize retroactive, procurorii au stabilit că alcoolemia din momentul în care a fost prins la volan era de 1,55 la mie. Dorinel Maftei a recunoscut comiterea faptei atunci când a fost audiat de procurori. El va fi judecat de Judecătoria Iaşi. 

Comentarii