Dosarul lui Nichita iese din camera preliminară

marți, 16 februarie 2016, 02:53
1 MIN
 Dosarul lui Nichita iese din camera preliminară

Decizia a fost luată ieri de Tribunalul Iaşi, însă nu este definitivă.  Dosarul în care Gheorghe Nichita este acuzat că s-ar fi folosit de Poliţia Locală pentru a-şi spiona amanta urmează să iasă din procedura de cameră preliminară. Decizia a fost luată ieri, de judecătorii Tribunalului Iaşi, care au respins excepţiile invocate de Gheorghe Nichita, şi au dispus începerea judecăţii în acest dosar. Printre excepţiile invocate de Nichita s-a numărat şi o presupusă nelegalitate a interceptărilor de la dosar, a căror înlăturare din materialul probatoriu a fost solicitată de primarul suspendat al Iaşului. 

„Respinge ca nefondate excepţia nelegalei sesizări a instanţei şi cererile de excludere a probelor, formulate de inculpaţii Nichita Gheorghe şi Hliboceanu Liviu Mihai. Constată legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal nr. 57/P/2015 al Ministerului Public”, au stabilit judecătorii ieşeni. Decizia instanţei nu este însă definitivă şi poate fi contestată în termen de trei zile de inculpaţii din acest dosar. 

Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată de DNA pentru mai multe infracţiuni de complicitate sau instigare la abuz în serviciu. El s-ar fi folosit de Poliţia Locală din oraş, în perioada în care a fost primar, pentru a o spiona pe fosta sa amantă din Primărie, Adina Samson.

Nichita a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar în care este acuzat de luare de mită. El ar fi pretins 10% din valoarea contractului de 69 de milioane de lei privind managementul traficului rutier din Iaşi. Acest dosar, în care inculpaţi mai sunt şi afacerişti Tiberiu Urdăreanu şi Gabriel Mardarasevici, se află pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Comentarii