Executorul judecătoresc Lăcrămioara Mereuţă află azi dacă ajunge în arest

luni, 15 iunie 2015, 02:00
1 MIN
 Executorul judecătoresc Lăcrămioara Mereuţă află azi dacă ajunge în arest

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au decis, vineri seara, să amâne pentru astăzi pronunţarea unei soluţii cu privire la propunerea arestării preventive a executorului judecătoresc Lăcrămioara Mereuţă.

Alături de alte trei persoane, Mereuţă a fost reţinută joi seara de procurorii Par­chetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, fiind acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Mereuţă a fost eliberată după ce ordonanţa de reţinere emisă pe numele ei a expirat. Potrivit unor surse judiciare, acuzaţiile din acest dosar ar viza modul defectuos în care executorul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu.

Ceilalţi inculpaţi din dosar ar fi avut rolul de a se înscrie la licitaţii aranjate, în urma cărora se vindeau imobile la preţuri subevaluate.
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii