Faceţi cunoştinţă cu Geppetto din Iaşi: El dă viaţă păpuşilor la Teatrul Luceafărul

Putem spune că el trăieşte într-o veşnică co­pilă­rie, deoarece de 16 ani se joacă cu păpu­şile. La numai 41 de ani, Constantin Butoi este cel mai talentat maestru din judeţ al cioplitului în lemn de tei, iar din mâinile lui au ieşit şi iezii caprei, şi lupul cel flămând, pur­ce­luşul fermecat, animalele din Cartea Junglei şi minunatele personaje asiatice din spectacolul „Privighetoarea“, care se joacă pe scena Tea­trului „Luceafărul“ de ceva vreme încoace. Iar sculptatul marionetelor şi păpuşilor nu este chiar aşa, o joacă, ci o adevărată artă.

Cons­tan­tin este absolvent al Universităţii de Arte „Geor­ge Enescu“ din Iaşi, unde a studiat sculptura. Aceeaşi specializare a făcut şi în liceu, pe vremea când era elev la Liceul de Artă „Octav Băn­cilă“ din municipiu, unde a prins drag de arta plastică. După absolvirea facultăţii, mărturi­seşte că nu ştia încotro îl vor duce paşii, însă tocmai se scosese un post de sculptor păpuşar la „Luceafărul“, şi s-a gândit că este o op­ţiu­ne. Iar din 1998 tot a fost.

„Nu am sculptat pă­puşi din prima, deoarece nu ştiam cum, eu studiasem altceva, am avut şi o expoziţie în studenţie, prima şi ultima din păcate, cu scul­pturi cinetice. La Teatru, la început, am făcut elemente de butaforie, de decor. Am avut de la cine să învăţ să fac păpuşi, iar primele au fost nişte păpuşi muppets. Nu-mi aduc amin­te chiar toate păpuşile, au fost multe în atâ­ţia ani, însă printre ultimele făcute de mine sunt personajele din Privighetoarea, cele din Capra cu trei iezi, Purceluşul fermecat, Fur­tuna, Cartea Junglei…“, povesteşte Constan­tin.

Însă mărturiseşte că nu este doar meritul său, şi că fiecare păpuşă mai trece prin câteva mâini până este bună pentru scenă. Colabo­rea­ză cu tâmplarul, pictorul şi croitorul. Împreună dau viaţă basmelor. „Există nişte etape, mai întâi vin schiţele de la scenograf, stabilim împreună ce tip de păpuşă vrea, marionetă, bibabo sau bunraku, care este o păpuşă cu mâ­nere la spate şi în cap şi cu vaianguri la mâini şi picioare. Ca materiale, folosim la marionete lemnul de tei, deoarece nu are fibră şi se prelucrează uşor, e mai moale şi în acelaşi timp e rezistent. Restul personajelor, în special cele mari, sunt din polistiren. Învelesc polistirenul în tifon pentru rezistenţă, apoi se pictează“, explică acesta.

A inventat un robot care scrie pe geam

Însă colaborarea dintre angajaţii teatrului nu se opreşte aici. După ce au terminat aceste etape, se consultă cu actorul, cel care mâ­nu­ieş­te păpuşa ca să se stabilească ce tip de mişcare vrea, ce aţă etc. Pe lângă meseria de care a prins drag de-a lungul anilor, Constantin Butoi are un hobby inedit. E pasionat de robotică şi tot ce înseamnă mecanică.

„Sunt autodidact, nu am studii de specialitate. De obicei, le creez din materiale luate de prin talcioc, reciclate, şi mă documentez de pe internet. Încerc să integrez partea de sculptură şi mecanică cu elemente de robotică“, spune el. Se gândeşte să folosească pasiunea sa şi pe scenă, iar în această direcţie deja a făcut primul pas. A construit o maşină de desenat, un fel de robot cu două motoare pe care l-a montat pe geamul teatrului.

„Este cel mai talentat sculptor pe care îl avem la teatru, are un potenţial foarte mare. Şi pe de asupra este şi un inventator, face tot felul de lucruri din deşeuri. A creat această maşină conectată la un laptop care are un marker în vârf şi cu care putem scrie numele spectacolelor pe geam“, spune Oltiţa Cîntec, directorul artistic al Teatrului „Lu­ceafărul“.

Când are timp, acasă, Constantin îi confecţionează fiului său de clasa a II-a tot felul de jucării şi carturi. „Când vine la spectacole, e bucuros că vede păpuşile făcute de mine“, încheie sculptorul de păpuşi. Acum lucrează la câteva păpuşi pe care le face pentru studenţii de la Universitatea de Arte. Biroul său este într-un colţ al atelierului şi zace în­gro­pat în zeci de scule, într-o ordine pe care doar el o înţelege. Îl las lucrând migălos la unul din picioarele păpuşii de lemn. O alta deja terminată stă cuminte rezemată de un dulap, pri­vind cum partenera sa de scenă prinde contur.