Fundaţia fabricii Delphi a reabilitat o şcoală din mediul rural

sâmbătă, 02 noiembrie 2013, 02:50
2 MIN
 Fundaţia fabricii Delphi a reabilitat o şcoală din mediul rural

Şcoala din Liteni (Belceşti) a fost inaugurată ieri, după operaţiunile de reabilitare şi renovare care s-au desfăşurat pe parcursul a cinci luni de zile. Finanţarea principală a venit din partea Fundaţiei Delphi, iar la lucrările de renovare, coordonate de echipa tehnică a Habitat for Humanity, au fost realizate prin implicarea a 229 de voluntari de la fabrica Delphi din Iaşi şi de la Consiliul Judeţean Iaşi. Unul dintre primii voluntari la lucrările de aici a fost, în vară, chiar şeful CJ Iaşi, Cristian Adomniţei. “A fost o experienţă foarte plăcută să pot da o mână de ajutor pentru un proiect de care are nevoie o întreagă comunitate”, spune Cristian Adomniţei. „Întreaga echipă Delphi este mândră de participarea în cadrul acestui proiect şi ne angajăm să construim şi să menţinem relaţii importante în cadrul comunităţilor în care trăim şi muncim. Punem mare preţ pe educaţie şi aşteptăm cu nerăbdare ca absolvenţii acestei şcoli să devină profesionişti talentaţi şi candidaţi pentru a fi apoi angajaţi“, a fost mesajul transmis pentru inaugurare de către John Hutson, directorul Delphi Diesel Iaşi.

Şcoala este alcătuită din două corpuri principale construite în anul 1950, iar unul dintre acestea se afla într-o stare avansată de degradare înainte de începerea lucrărilor de reabilitare. Efectiv, proiectul a presupus repararea pereţilor în majoritatea sălilor de clasă, instalarea unui sistem centralizat de încălzire, montarea unor corpuri de iluminat, schimbarea ferestrelor şi a uşilor cu unele noi, cât şi eficientizarea din punct de vedere economic. La şcoală învaţă aproximativ 450 elevi, iar în procesul de renovare au fost implicaţi inclusiv membri ai Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany. Aceştia au declarat la inaugurare că au descoperit la Liteni „acea educaţie în care bunul-simţ este prima lecţie şi cea mai importantă pe care o învaţă cei mici. Am descoperit profesori pasionaţi, copii harnici care învăţau iarna în clase fără căldură cu hainuţele pe ei cu căciuli şi mănuşi“, a declarat Diana Paiuş, manager zonal al fundaţiei. De altfel, cei de la  Bethany au fost şi cei care au abordat companiile Delphi şi Habitat for Humanity pentru a-i ajuta pe cei de la şcoala Liteni.
 

Comentarii