Gala Excelenţei în Educaţie: Elevul şi profesorul anului la Iaşi – matematicieni

vineri, 16 decembrie 2016, 03:01
4 MIN

Cei mai buni elevi şi profesori din judeţ au fost premiaţi ieri în cadrul unei gale organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Amfitrion şi iniţiator al „Galei Excelenţei în Educaţie“, ajunsă la ediţia a V-a, Camelia Gavrilă a organizat ultimul astfel de eveniment, ea urmând să devină deputat .

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi (ISJ) a desemnat astăzi Ele­vul şi Profesorul anului, în cadrul „Galei Excelenţei în Educaţie“, aflată la cea de-a V-a ediţie. Ovidiu Avădanei, în prezent student în anul I la Facultatea de Matematică din cadrul Univer­sităţii „Al.I. Cuza“, şi profesorul şi dirigintele său din liceu, Cătălin Budeanu, au fost cei care au primit cele două titluri.

GALERIE FOTO I

„Pentru mine, acest an a fost unul în­căr­cat, dar în acelaşi timp un an fru­mos, în care mi-am găsit răs­plata muncii nu numai din acest an ci pentru cel puţin opt ani. Pentru mine, Gala Excelenţei re­prezintă o onoare, o încunu­nare a întregii mele activităţi. Ma­tematica este, într-adevăr, prima mea pasiune, şi mi-am des­coperit-o în timpul claselor primare, atunci când, îndemnat de familie şi învăţătoare, am început să lucrez şi să particip la diferite concursuri, iar mai apoi călăuză şi mentor mi-a fost, începând cu clasa a V-a, domul profesor Cătălin Budeanu, căru­ia îi mulţumesc“, a declarat Ovi­diu Avădanei, care a obţinut un număr impresionant de premii la competiţii naţionale şi interna­ţionale.

De asemenea, în ceea ce priveşte drumul pe care urmează să păşească în viitor, Ovidiu nu ştie încă dacă va alege cercetarea în domeniul matematicii, al informaticii sau o altă cale. Cu toate acestea, principala sa pasiune rămâne totuşi rezolvarea de pro­bleme şi ecuaţii, pasiune care a creat noi legături pentru acesta.

„Matematica este o ştiinţă în care se socializează, în care se discută probleme. În general, în cercetare, nu se vorbeşte de activitatea unui singur individ, ci de despre grupuri de cerce­tare. Matematicienii trebuie să colaboreze între ei, iar progresul vine mai rapid dacă mai mulţi oameni se gândesc la o anumită problemă“, a mai menţionat studentul.

GALERIE FOTO II

„Se află într-o postură extrem de fericită“

Totodată, profesorul, dirigintele şi mentorul lui Ovidiu a ţinut să menţioneze că întâlnirea cu elevul său a reprezentat o adevă­rată onoare.

„Este deosebit de onorantă postura în care mă aflu. Onorantă dintr-o altă perspectivă. În primul rând onorantă a fost postura de a fi profesor şi diriginte lui Ovidiu timp de opt ani de zile. Aproape fiecare zi era o bucurie, pentru că de fie­care dată reuşea să mă surprindă prin frumuseţea rezolvărilor pe care le dădea la probleme, prin caracterul deosebit de frumos, iar ceea ce se întâmplă acum nu este decât o încununare a mun­cii lui de opt ani de zile“, a precizat Cătălin Budeanu, profesor la Colegiul „Emil Racoviţă“.

În ceea ce priveşte viitoarele alegeri ale fostului său elev, Cătălin Budeanu consideră că, indiferent de drumul pe care va păşi, acesta va face, cu siguranţă, performanţă.

„Ovidiu se află într-o postură extrem de fericită, de a avea o paletă destul de largă de alegeri. La cum îl cunosc, sunt sigur că va face performanţă în orice domeniu va alege să-şi continuie activitatea, fie că va fi cercetarea în domeniul matematicii, fie că va fi cercetare în domeniul informaticii“.

GALERIE FOTO III

500 de premii

ISJ a acordat, în cadrul „Galei Excelenţei în Educaţie“, un număr de 500 de premii pentru elevii olimpici şi profesorii lor. Evenimentul, care a avut loc ieri la Palas Mall, a premiat rezultatele deosebite obţinute de către elevi la competiţiile internaţio­nale şi naţionale şi a oferit celor premiaţi diplome, plachete, peste 1.000 de dicţionare, enciclopedii, volume de beletristică şi albume de artă, obiecte electronice, dar şi sume substanţiale de bani. Ca­melia Gavrilă, inspector şcolar general, care se află pentru ulti­mul an în postura de organizator al acestui eveniment, fiind ales deputat de Iaşi, a ţinut să subli­nieze importanţa acestui eveniment pentru învăţământul ieşean.

„Gala Excelenţei în Educaţie, aflată la cea de-a V-a ediţie, cu un format pe care în 2012 l-am gândit, înseamnă premiere de olimpici internaţionali, olimpici naţionali şi profesorii mentori, dar şi concursuri internaţionale şi naţionale. Noi considerăm că Iaşul, aşa după cum este evaluat prin criterii obiective şi externe, întotdeauna a fost un reper al performanţei“, a menţionat Ca­melia Gavrilă

În cadrul galei au mai fost premiate, într-o secţiune specială, şi „11 proiecte de succes“, în această categorie intrând competiţiile de anvergură şi manifestările educaţionale de am­ploa­re, care au marcat într-o manieră pozitivă peisajul educaţional.

Comentarii