Ghiciţi unde va fi amplasat Spitalul Regional de Urgenţe! Aveţi 6 variante

vineri, 07 august 2015, 01:59
3 MIN
 Ghiciţi unde va fi amplasat Spitalul Regional de Urgenţe! Aveţi 6 variante

Suma pe care o alocă UE este de 50 de milioane de euro, valoarea totală a proiectului scăzând de la 250 la 100 de milioane. Pe de altă parte, deşi Primăria susţine că spitalul va fi în municipiu, ministerul susţine că are un teren în comuna Holboca.

Soarta Spitalului Regional de Urgenţe de la Iaşi (SRU) este încă incertă, date fiind neconcordanţele dintre declaraţiile autorităţilor locale şi cele ale Executivului. Dacă în ultimele luni suma vehiculată de reprezentanţii locali pentru realizarea unui asemenea proiect era în jur de 250.000.000 de euro, Corina Creţu, comisar european pentru politici regionale, a declarat de curând că valoarea fiecăruia dintre cele trei spitale regionale nu va depăşi 100.000.000 de euro. Potrivit acesteia, 50 de milioane de euro vor fi asigurate din fonduri europene nerambursabile, 40 de milioane de euro vor fi contribuţia Guvernului, în timp ce 10 mili­oane de euro vor reprezenta fonduri de la autorităţile locale.

„De la o evaluare iniţială de 250 de milioane de euro, acum s-a scăzut la 100 de milioane, dintre care doar jumătate să fie asi­gurate din fonduri nerambursabile. O astfel de investiţie ar trebui făcută integral prin proiect european pentru că altfel riscă să fie stagnată din lipsa de fonduri din partea autorităţilor locale şi de ce nu a Guvernului. În plus, nu cred că pe plan local prioritar în acest moment sunt alocarea a 10 milioane de euro pentru SRU“, a spus Petru Movilă, deputat PMP, membru în comisia pentru sănătate şi familie de la nivelul Camerei Deputaţilor.

Mai mult, niciunul dintre cele cinci amplasamente pe care experţii le-au testat atunci când au studiat posibilele locaţii ale SRU nu cores­pund cu locul pe care Ministerul Sănătăţii îl menţionează în actele oficiale. Dacă, la nivel local, Primăria a propus mai multe terenuri, dintre care doar cinci aveau o suprafaţă mai mare de 5 ha – lângă Antibiotice, zona ERA Shopping Park, Moara de Vânt, curtea interioară a Spitalului „Sf. Spiridon“ şi pe Trei Fântâni (fostul poligon auto) – în actele de la MS, amplasamentul SRU este pe un teren din comuna Holboca.

„Studiul de fezabilitate iniţial din 2007 a avut ca amplasament un teren atribuit Ministerului Sănătăţii, în folosinţă gratuită, pe durata existenţei construcţiei, de Consiliul Local Holboca prin HCL nr. 19/2007. În conformitate cu legislaţia în vigoare, în studiul de fezabilitate au existat toate avizele şi certificatele nececare pentru avizarea studiului de Inspectoratul de Stat în Construncţii“, arată MS într-un comunicat oficial emis în aprilie 2015. Potrivit acestuia, studiul de fezabilitate al SRU este încă valabil din punctul de vedere al soluţiei constructive, însă este necesară actualizarea lui în conformitate cu noile reglementări din domeniul construcţiilor şi adaptarea la noul amplasament. „În concluzie, Primăria Iaşi, care în ultimii ani a spus mereu că SRU va fi construit pe un teren al municipalităţii, a minţit, pentru că, după cum arată ministerul, ultimul document oficial în care se vorbeşte despre SRU are ca amplasament comuna Holboca“, a mai precizat deputatul PMP, Petru Movilă.

Comentarii