USLIP: „Am vrea să ştim de ce am fost minţiţi în asemenea hal“

Grevă generală a profesorilor cu o săptămână înainte de bacalaureat

luni, 12 iunie 2017, 01:50
3 MIN
 Grevă generală a profesorilor cu o săptămână înainte de bacalaureat

Profesorii din preuniversitar sunt la un pas să intre în grevă generală săptămâna aceasta. Biroul executiv al sindicatului profesoral din Iaşi, USLIP, a transmis organizaţiei naţionale că sunt deplin solidari cu greva generală anunţată de aceştia începând cu ziua de luni, 12 iunie, menţionând că au îndeplinit până în momentul de faţă toate procedurile legale care implică declanşarea grevei generale. 

„Unităţile şcolare au fost notificate încă de vineri, 9 iunie, de iminenţa declanşării conflictului de muncă. Au fost mai informate următoarele instituţii: Inspectoratul şcolar Judeţean Iaşi, Prefectura Iaşi, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Guvernul României“, au spus membrii USLIP. Astfel, s-a hotărât ca primul pas să aibă loc marţi, 13 iunie, de la ora 11.00, când va fi declanşată o grevă de avertisment timp de două ore, care presupune ca toate unităţile de învăţământ afiliate USLIP să îşi suspende complet orice activitate. Mai mult, de miercuri, 14 iunie, se va intra în grevă generală pe durată nedeterminată în funcţie de decizia care va fi luată la nivel naţional de către ansamblul sindicatelor afiliate Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Astăzi se va face o centralizare la nivelul întregii ţări pentru a vedea cine şi-a declarat participarea la greva generală şi va fi informat Ministerul Educaţiei Naţionale. La nivelul judeţului Iaşi există în prezent 5.000 de semnături care se pronunţă pentru grevă generală din numărul total de 8.424 de membri, un procent de aproximativ 60%. Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi, a declarat că a fost contactat de către ministrul Educaţiei, care i-a cerut o listă de revendicări şi i-a transmis că o va informa pe Olguţa Vasilescu, de la Ministerul Muncii, încercând să se intermedieze o întâlnire între sindicate şi prim-ministrul Sorin Grindeanu. Acest pas ar fi singurul care ar putea să oprească evoluţia protestelor sindicale.

„Dacă noi vom fi chemaţi la o discuţie cu premierul şi se manifestă această disponibilitate, avem şi noi disponibilitatea de a suspenda activitatea de protest pe durata discuţiilor. Dacă vom fi chemaţi, să spunem, marţi, suspendăm activitatea de protest, dar să vede că se face un prim pas. Dacă nu, întreaga responsabilitate este a lor, că noi ne-am făcut datoria, i-am anunţat din timp şi am respectat toţi paşii legali. Având în vedere că vorbim de o stare conflictuală acută, în mod normal ei trebuie să intervină urgent, pentru că vorbim de perturbarea examenului de bacalaureat. Le-am dat suficient timp de gândire”, a declarat Laviniu Lăcustă.

El a mai precizat că scopul nu este de a deregla sistemul, ci de a fi puşi în faţă cu un Guvern responsabil pentru că nu se mai ştie „cine ia decizii, Grindeanu sau Dragnea”, şi să le expună cineva care sunt opţiunile. „Am vrea să ştim de ce am fost minţiţi în asemenea hal”, a mai precizat Lăcustă. Acesta a spus că prima minciună a fost promisiunea de a creşte salariile cu 20% în iulie, care s-a preschimbat într-o creştere cu 50% direct de la 1 ianuarie, şi care a devenit 25%, la fel ca pentru toţi bugetarii. „Se joacă cu nişte cifre de parcă am fi la grădiniţă şi îi arăţi bomboana copilului să nu mai plângă“, crede Laviniu Lăcustă.  

Comentarii