Guvernul Streleţ

Dacă nu ar fi existat presiunea timpului, probabil că Republica Moldova nu ar fi avut nici în acest moment o nouă Alianţă Europeană de guvernare şi un nou Premier investit. Astăzi, 31 iulie, este programată ultima şedinţă a Legislativului înaintea – cum altfel? – vacanţei parlamentare, iar dacă subiectul noii guvernări nu ar fi fost lămurit, finanţatorii externi (esenţiali pentru preîntâmpinarea unei crize financiare de amploare) nu ar fi avut cu cine să mai discute.

În negocierile pentru formarea noului Guvern, Partidul Liberal Democrat din Moldova a deschis cu asul de atu, nominalizarea doamnei Maia Sandu – fostul Ministru al Educaţiei – pentru funcţia de Premier reuşind să trezească optimismul în rândul moldovenilor sătui de tradiţionala gargară politicianistă. Fidelă principiului că răul trebuie tăiat de la rădăcină, doamna Sandu (economistă cu stagii importante la Banca Mondială) a solicitat, înaintea pornirii la un drum teribil de anevoios, schimbarea imediată a două personaje cu un rol important în declanşarea celebrei crize a miliardului evaporat din sistemul bancar de peste Prut: Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (funcţie aflată sub oblăduirea Partidului Liberal), precum şi a Procurorului General al Republcii Moldova (funcţie aflată sub acoperişul din ce în ce mai primitor al Partidului Democrat). Reacţiile celor două partide vizate au fost atât de radicale la aceste subiecte tabu, astfel încât, probabil din temerea de a nu rupe o logodnă care abia fusese oficializată, Liberal Democraţii au fost nevoiţi să-şi retragă candidatul atât de aşteptat de societate şi să înainteze o altă variantă de Premier, agreată acum de toate cele trei părţi.

Valeriu Streleţ, noul Premier al Republicii Moldova, (de altfel un politician care ascultă Pink Floyd, Queen şi Deep Purple atunci când timpul i-o permite) va avea o misiune teribil de complicată în următoarele luni. Pe de o parte, va trebui să joace rolul miliţianului cel rău împreună cu partenerii externi care (încă) vor mai credita Republica Moldova, pe de altă parte va fi obligat să joace un rol extrem de abil pentru medierea în principal a orgoliilor celor trei partide (Liberal Democraţii, Democraţii şi Liberalii) care au năşit această nouă Alianţă de Guvernare al cărei Prim Ministru este. Ca un element de noutate, prin noul acord de Alianţă parafat, Primul Ministru este transformat într-un fel de ostatic al celor trei lideri de partid care l-au investit prin votul lor, deciziile lor urmând să primeze ca importanţă în faţa şefului executivului (cu această ocazie Republica Moldova ar putea bifa un nou record mondial, fiind ţara care are, de facto, trei Premieri decizionali simultan şi un al patrulea – aparent investit cu puteri depline – care să fie folosit doar când trebuiesc anunţate măsurile nepopulare).

Faptul că Guvernul Streleţ se poate baza în acest moment doar pe un fragil număr de 53 de voturi în Parlament (minimul necesar fiind de 51) ne pregăteşte, tradiţional, pentru o toamnă fierbinte în Basarabia. Mica fracţiune parlamentară a fostului Premier Leancă, cel care şi-a trădat colegii liberal democraţi pentru sprijinirea lui Victor Ponta toamna trecută, a anunţat de pe acum că nu are „nici un motiv” să sprijine Cabinetul Streleţ, amintind parcă de un pitoresc personaj din serialul „Animat Planet” care din două în două minute scâncea: „vhreeeau şi eu să fiu Phreşhedinteee”. Aşa că nu ar fi de mirare să ne trezim, după doar câteva luni de măsuri necesare, dar dureros de nepopulare, că „un grup de deputaţi” va cere denunţarea acordurilor cu perfidul Occident şi regruparea într-o formulă mai lărgită, într-o mai largă familie de sorginte socialistă cu faţă umană şi cu uşor accent slav.

Cu sau fără anticipate, după vacanţa parlamentară care se termină în luna septembrie, politicienii de peste Prut, aflaţi parcă într-un continuu sevraj electoral, pregătesc un nou scrutin, de data aceasta încercându-şi norocul şi cu un referendum pentru schimbarea modalităţii de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova. Alianţa pro-europeană (astăzi încă funcţională, să vedem cum va mai fi până la toamnă) îşi propune să ceară votul populaţiei pentru ca Preşedintele să poată fi ales doar de către 51 de deputaţi, şi nu de 61, cum era până acum. Ironia sorţii face ca principalul proiect al Liberal Democraţilor de acum cinci ani (alegerea Preşedintelui prin vot direct, de către popor) să fie acum susţinut sus şi tare doar de către socialiştii lui Dodon. Iar dacă ne uităm şi vedem că peste 80% dintre cetăţeni îşi doresc şi ei acest drept, de a fi decisivi în alegerea celui care va sta în Reşedinta Prezidenţială şi va oferi medalii, iată că se întrezăreşte deja un nou motiv de scandal.

Depinde acum doar de abilitatea şi puterea de muncă a noului Premier de a mai calma până la toamnă spiritele şi aşa încinse datorită continuei crize economice, sociale şi politice din Republica Moldova. În cazul în care Cabinetul Streleţ va reuşi să redreseze cât de cât barca şi aşa plină de găuri, putem spera ca până la toamnă ambiţiile lui Dodon să nu mai aibă temei şi, cel puţin pentru moment, basarabenii noştri să îşi continuie drumul poticnit spre Europa. Dar dacă politicienii moldoveni aşa-zişi europeni vor continua să nu îşi înveţe lecţiile şi să continue cu obositoarele lupte de orgolii (nici măcar de idei), atunci, cum se mai spune pe la noi, Dumnezeu cu mila…

Radu Popescu este consultant politic în Republica Moldova