În Iaşi va fi implementat un proiect în premieră naţională

Este vorba despre un proiect al Fundaţiei Filocalia. El se întitulează „Reading to Learn! – Citesc pentru a învăţa!”

vineri, 24 mai 2013, 01:50
3 MIN
 În Iaşi va fi implementat un proiect în premieră naţională
Fundaţia Filocalia va lansa luni, de la ora 11, în Sala Verde a Prefecturii, un proiect ce constituie o premieră la nivel naţional. Intitulat „Reading to Learn! – Citesc pentru a învăţa!”, acesta abordează problematica competenţelor de literaţie ale elevilor ca principală cauză a rezultatelor slabe ale acestora la examenele naţionale şi la testările internaţionale, precum PISA sau PIRLS.

Proiectul beneficiază de finanţare din partea Fundaţiei Româno-Americane, care va ajunge la aproximativ 250.000 de dolari, şi este implementat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Se va derula pe parcursul a 3 ani şi jumătate, în 60 de şcoli din regiunea Nord-Est (câte 10 din fiecare judeţ), cu scopul de a îmbunătăţi învăţarea elevilor prin dezvoltarea competenţelor de literaţie. Acestea vizează lectura textului, înţelegerea mesajului, realizarea conexiunilor, formularea unui punct de vedere şi exprimarea acestuia în scris sau oral. 600 de profesori din regiunea Moldovei, de la toate disciplinele, vor fi formaţi pentru a aplica la clasele de gimnaziu strategii specifice. „Avem nişte principii ale dezvoltării profesionale la care ţinem, pe baza cărora facem programul de formare. Unul dintre acestea este că urmărim creşterea imaginii de sine a profesorului ca persoană care are expertiză într-un domeniu. Un al doilea princpiu are legătură cu faptul că profesorul trebuie să fie convins că informaţiile pe care le primeşte, cunoştinţele pe care le acumulează, deprinderile pe care şi le formează vor produce schimbare la clasă. De asemenea, tot ceea ce profesorii fac este conectat cu practica de la clasă, în permanenţă. Nu în ultimul rând, insistăm pe capacitatea profesorului de a reflecta la ceea ce a făcut. Pentru prima dată toţi profesorii de la o clasă participă la acelaşi program de formare, de 6 module, construit pe ceea ce fac efectiv la clasă”, a explicat Liliana Romaniuc, coordonatorul proiectului. Tot în sprijinul profesorilor va fi tradusă în limba română prima carte de literaţie, va fi elaborat un ghid, vor fi cooptaţi mentori şi traineri. În ceea ce-i priveşte pe elevi, aceştia vor evaluaţi la începutul proiectului şi la fiecare 6 luni, pentru a se vedea în ce măsură strategiile pe care profesorii le aplică au efecte asupra lor. Evaluări vor avea loc şi la finalul anului, atât la clasele unde profesorii aplică strategiile propuse de proiect, cât şi la clasele unde profesorii nu le aplică, pentru a compara rezultatele. Înainte ca elevii să treacă prin evaluări însă, se va realiza un studiu la nivel regional şi apoi naţional, referitor la competenţele de literaţie pe care le au. „Proiectul beneficiază de asistenţa şi consultanţa a trei experţi de marcă: William Brozo, unul dintre cei mai cunoscuţi profesori de literaţie de la «George Mason» University din Washington, Christine Garbe, de la Universitatea din Köln, de asemenea foarte cunoscută la nivel european, şi un domn care este directorul Centrului de Lectură din Norvegia. Am ales Norvegia pentru că acolo ei au aplicat, în ultimii 10 ani, toate principiile acestea şi au nişte rezultate absolut extraordinare, s-a obţinut o îmbunătăţire incredibilă”, a adăugat Liliana Romaniuc. 

 

 

 

Comentarii