Lectură online în parcul Pogor: wireless gratuit

miercuri, 17 aprilie 2013, 01:50
1 MIN
 Lectură online în parcul Pogor: wireless gratuit

Conducerea Muzeului Literaturii doreşte să transforme spaţiul verde din faţa clădirii instituţiei într-un parc al lecturii, atât în forma clasică, cât şi online. Un prim pas în acest scop a fost făcut, prin instalarea unei reţele de internet wireless, la care publicul să se conecteze gratuit. „Vizitatorii, pasionaţii de lectură sau cei care doresc să lucreze într-un mediu diferit pot să se conecteze rapid şi automat la reţeaua wireless disponibilă doar în curtea Casei Pogor. Conducerea a înaintat autorităţilor locale o cerere de suplimentare a numărului de bănci pentru amenajarea corespunzătoare a spaţiului. Totodată, departamentul IT al muzeului lucrează la construirea unei biblioteci virtuale gratuite, pe care cititorii aflaţi în Parcul Lecturii o pot accesa. Resursele web vor fi completate cu rafturi de cărţi care vor putea fi consultate în format fizic de către cei interesaţi”, a detaliat Iulian Pruteanu, coordonator al departamentului de programe culturale din cadrul Muzeului Literaturii. Iniţiativa de amenajare a „Parcului Lecturii” face parte din strategia de revitalizare a instituţiei, cu cele 11 muzee sau case memoriale aflate sub egida sa, de promovare a valorilor literare şi de apropiere de publicul tânăr.

 

Comentarii