Mai este sau nu în țară Sebastian Ghiță? Citiți răspunsul dat de Poliție

joi, 19 ianuarie 2017, 20:08
1 MIN
 Mai este sau nu în țară Sebastian Ghiță? Citiți răspunsul dat de Poliție

Antena 3 a solicitat un răspuns cu privire la dispariţia lui Sebastian Ghiţă, dar reprezentanţii Poliției Române nu au putut să confirme dacă acesta a plecat sau nu din țară.

”Urmare a solicitării dumneavoastră adresată Inspectoratului General al Poliţiei Române, formulată în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, vă comunicăm următoarele:

Precizăm că, la data de 05 ianuarie a.c., persoana la care faceți referire a fost dată în urmărire națională ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventiv ce nu a putut fi pus în executare.

De asemenea, aceeași persoană a fost dată în urmărire internațională, imediat ce instanța de judecată a emis mandatul european de arestare și cererea de dare în urmărire internațională.

Menționăm că, așa cum am comunicat deja public, Poliția de Frontieră nu a transmis informații care să confirme ieșirea din țară a persoanei în cauză”, se arată în răspunsul IGPR transmis Antena 3.

evz.ro

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii