Mândră ţară, tânăr colţ de Rai!

* E plină ţara de dragoste şi de chestii frumoase (şi alea urâte sunt multe, dar acum nu vorbim despre politică). A trecut Valentine’s Day, iar inimile româneşti zbârnâie ca nişte aripioare de colibri în aşteptarea Dragobetelui, care nu va întârzia să apară; nu se ştie exact dacă pe 24 sau 26 februarie, dar bănuim că incertitudinea a fost lăsată chiar de el: dacă lumea îl aşteaptă pe 24, iar el se întâlneşte pe drum cu alţi haidamaci daco-geţi din negura veacurilor, se ia cu ei la brânză, barză şi viezure, renunţând la zăr pentru bere (deşi nu e dacică), şi apare cu două zile mai târziu (şi cu ochii roşii), are o scuză. Ar fi bine dacă respectivul Dragobete chiar ar avea putere, să se dea peste cap de trei ori, precum calul din poveste, fără să ameţească, şi să sădească iubirea în suflete: românii şi-ar iubi guvernanţii şi invers, politicienii de la Putere s-ar îmbrăţişa cu cei din Opoziţie etc. De fapt, asta nu ar fi chiar indicat: s-a văzut deja că, pe ascuns, Puterea şi Opoziţia se îmbrăţişează şi se pupă pe toate părţile, când e vorba de pus mâna pe bani, pe banii noştri. Cupidon avea arcuşor cu săgeţele fermecate; sperăm ca Dragobetele să vină cu măciuca ghintuită!

* Oamenilor din lumea întreagă le plac deghizările şi costumele cu zorzoane; pesemne că e ceva rămas în ADN de pe vremea în care se împopoţonau ca să sperie vânatul (ori duşmanii, înainte de a-i consuma) sau să alunge duhurile necurate. Unii izbutesc să fie mereu reţinuţi (nu ne referim aici la cei reţinuţi în cazuri de corupţie), în vreme ce alţii profită de diverse ocazii ca să se defuleze (mai e şi categoria Radu Mazăre, dar despre ea, altădată). Acum trăim în miezul unor asemenea ocazii: Rio (tot la Mazăre ajungem) şi Veneţia sunt în plin carnaval, fapt care îi bucură mult pe români (cel puţin pe bărbaţi): întâi, fiindcă la cam fiecare jurnal se difuzează imagini cu dansatoarele de samba din Rio, iar telespectatorii trebuie să aibă vederea perfectă, ca să observe că unele posedă şi costume de baie. După aia, fiindcă la carnavalul din Veneţia se poartă măşti, iar cea mai răspândită mască, după cum puteţi afla şi de pe net, are un nume care sugerează legătura dintre români şi veneţieni, şi latinitate: se numeşte "bauta"!

* Peste o lume bucuroasă că există carnavaluri, că e iubire, că vine primăvara, cu alaiul său de flori (plus verdeţuri de pus în oală), plutesc nori negri. Dinspre est, evident! De la ruşi, logic. Chiar în dreapta noastră, cum te uiţi la hartă, e război. Ruşii se îndreaptă tot mai mult spre vest. Rusia e o ţară imensă, dar se pare că unii vor şi mai mult pământ. E ciudat că tocmai ei au uitat povestirea "Cât pământ îi trebuie unui om" a lui Tolstoi, din care reiese că, până la urmă, mai mult de o groapă de un metru pe doi n-are nevoie omul. Am nimerit peste articole şi comentarii de pe net care sunau ca goarna, chemând românii la luptă – mai exact, tinerii între 20 şi 35 de ani. Dacă nu ne înşelăm, aceştia sunt, în general, neinstruiţi, fără vreo legătură cu armata, în afară de documentarele de la televizor şi de jocurile gen Medal Of Honor, Call Of Duty ori Battlefield. În caz de ceva, unii mai mult încurcă; milităria este, de fapt, o profesie, cum e cea de medic: de ce ar fi chemaţi milioane de tineri, peste noapte, să o practice? Oare aceiaşi tineri n-ar putea fi chemaţi, tot peste noapte, să practice şi medicina?

* Şi cu rezerviştii e o problemă: noi, de pildă, am fost la aviaţie, cu 27 de ani în urmă; ce se poate face azi cu tot leatul nostru? Avioane noi nu s-au luat, iar MiG-urile vechi au devenit din ce în ce mai puţine. Poate că trebuie păzite, să nu le dezmembreze sătenii, să aibă materiale de cârpit tabla de pe casă – deşi ne îndoim că ar tenta, oamenii s-ar teme să nu le pice acoperişul în cap. Ar mai fi multe de spus, dar le lăsăm pentru când va veni momentul – momentul încetării focului, evident! Doar atât: cică ar fi peste două milioane de bărbaţi între 20 şi 35 de ani, după cum a reieşit la recensământul din 2011. La cum s-a făcut recensământul, o fi şi aici ca la numărul de alegători, la modul că nu se ştie nimic exact. Oricum, nu trebuie să ne temem: măcar de câteva companii de roşiori, dorobanţi şi călăraşi tot avem, iar cu artileria stăm bine, la câte tunuri s-au tras. Şi, la câte vedete sunt în ţară, ne bazăm pe divizii întregi de fanfară, să asurzească inamicul, făcând play-back! Plus că sunt şi luptători care cântă: Gabriel Dorobanţu, de exemplu!