Caută 
3 MIN
* Belgia – Italia 0-2 (0-1). După un meci de mare spectacol, “azzurrii” au câştigat singurul meci contra “diavolilor roşii” în care nu erau favoriţi
Belgia: 1. Courtois – 23. Ciman (’73 – 11. Carrasco), 2. Alderweireld, 3. Vermaelen, 5. Vertonghen – 4. Nainggolan (’62 – 14. Mertens), 6. Witsel–7, De Bruyne, 8. Fellaini, 10. Hazard – 9. R.Lukaku (’73 – 17. Origi). Selecţioner: Marc Wilmots.
Italia: 1. Buffon – 15. Barzagli, 19. Bonucci, 3. Chiellini – 6. Candreva, 18, Parolo, 16. De Rossi (’78 – 10. Motta), 23. Giaccherini, 4. Darmian (’59 – 2. De Sciglio) – 9. Pellè, 17. Eder (’75 – 11.Immobile). Selecţioner: Antonio Conte.
Arbitru: Mark Clattenburg (Anglia).
Cartonaşe galbene: Vertonghen / Chiellini, Eder, Bonucci, Motta
0-1, min. 32: pasă de 30 de metri, peste întreaga apărare belgiană, trimisă de Bonucci, Giaccherini avansează în careu şi înscrie simplu de la 8 metri.
0-2, min. 90^3: combinaţie frumoasă în careul belgian, finalizată de Pellè cu un voleu necruţător, din centrarea lui Candreva.
Poate este prima oară de când există turnee finale, europene, când echipa Belgiei are statut de favorită în faţa Italiei. Chiar dacă, aşa cum am precizat în avancronică, au fost situaţii când “diavolii” au îngropat “azzurii” când le-a fost lumea mai dragă. De fapt, mai niciodată italienii n-au putut fi consideraţi outsideri, iar rezultatele ruşinoase pe care le-au avut la răstimpuri, intrâ în categoria “surprize”. Antonio Conte a avut mare curaj renunţând la Andrea Pirlo, dar a construit o echipă pe fondul unui sistem uşor desuet (3-5-1) în care binomul apărare-contraatac funcţionează la parametri optimi. Meciul de la Lyon a fost antrenant şi iute. Belgienii au încercat să pună stăpânire pe joc, însă nu a fost de loc simplu, cu cei patru apărători bine sincronizaţi la Juventus. Aşa că singurele posibilităţi de gol ale “diavolilor” au fost şuturile de la distanţă trimise de Nainggolan (’11 – salvat de Buffon şi ’22 – bară laterală) şi Witsel (’39 – de puţin afară). Contraatacurile italiene, purtate în mare viteză, cu pase lungi şi precise, explică de ce ocaziile “azzurilor” au fost mai periculoase, deşi cei care au ţinut posesia au fost belgienii. Aşa a fost şi la golul marcat de Giaccherini şi în alte ocazii. În min. 36, în urma unui corner şi o minge prelungită de Parolo, la care Fellaini nu a putut ajunge, Graziano Pellè a trimis cu capul pe lângă poartă din 6 metri, ceea ce ar fi însemnat un 2-0 greu de recuperat..
Partea secundă a început în acelaşi mod: posesie belgiană, explozii italiene pe contraatac. Iar când “diavolii” au ripostat “all’italiana”, au avut prima mare ocazie în min.54, când Lukaku, servit din câteva pase peste apărarea italiană a tras peste poartă. Dar italienii au început să arate semne de uzură, iar tânărul tehnician Marc Wilmots a înţeles că trebuie se umble la mecanism, sacrificând un mijlocaş defensiv şi apoi un fundaş. Deşi are la dispoziţie o bancă excelentă, Conte nu s-a grăbit cu schimbările, iar când le-a făcut, a înlocuit verigile slabe cu jucători proaspeţi. Origi a trimis cu capul peste poartă (’82), iar peste trei minute, pe un contraatac, portarul Courtois a agăţat o minge şutată puternic de Immobile. Rezerva Origi s-a dovedit la fel de neinspirat ca titularul Lukaku, iar “squadra azzurra” a obţinut o victorie perfect meritată, în faţa unei echipe poate prea mult umflate
Îți recomandăm
