Caută 
1 MIN
Pacienţii-etichetă experimentează din păcate atitudini discriminatorii provenite din necunoaştere sau falsă cunoaştere, din ignoranţă, din neatenţie, în acord cu reprezentarea socială a etichetei pe care o poartă iar acest lucru se întâmplă în toată lumea.
“Ai grijă, are HIV!”, “E un schizofrenic, dă-i medicaţia şi nu-ţi bate capul!”, “Are 80 de ani, nu prea ai cu cine să te mai înţelegi la vârsta asta!”, “Cine vede azi un Stănescu venit cu tot neamul?” Stereotipuri de aceste genuri se întâlnesc zilnic în toată lumea medicală, constituind caracteristicile care se asociază cu persoanele care aparţin anumitor grupuri. Acestea pot genera atitudini faţă de persoanele în cauză determinate de modul în care simţim când suntem în preajma lor, respectiv prejudecăţile – dacă are HIV, e evident un pericol, dacă e schizofren, oricum nu va înţelege ce-i spun, dacă e mai în vârstă – nu mai ştie ce vorbeşte şi oricum nu aude, dacă e rrom, trebuie să am grijă la buzunare şi la toate rudele venite. De la eticheta lipită pe baza vârstei, originii etnice, diagnosticului etc şi până la atitudinea diferenţiată în funcţie de aceste criterii şi nu în funcţie de starea de sănătate sau alte elemente medicale, pasul este foarte mic, în conformitate cu stereotipurile şi prejudecăţile perpetuate în societate. Pacienţii-etichetă experimentează din păcate atitudini discriminatorii provenite din necunoaştere sau falsă cunoaştere, din ignoranţă, din neatenţie, în acord cu reprezentarea socială a etichetei pe care o poartă iar acest lucru se întâmplă în toată lumea.
În prezent, discriminarea constituie un subiect dezbătut la nivel mondial, preocupări pentru combaterea acesteia existând în toate sferele: politică, juridică, socială, cultural-educaţională, medicală. În domeniul medical, nediscriminarea pacienţilor este o obligaţie profesională, reglementată juridic şi prin Codurile de Deontologie profesionale. Cu toate acestea, însă, studii efectuate în diferite ţări ale lumii arată prezenţa fenomenului discriminării. Un studiu realizat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în colaborare cu TOTEM Communications în România în anul 2010, arată că pacienţii HIV pozitivi, homosexualii, persoanele de etnie rromă şi persoanele cu dizabilităţi sunt considerate ca fiind cele mai discriminate în societatea românească, studiul demonstrând discriminarea şi în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale.
Rezultatele unui studiu care s-a efectuat în Suedia demonstrează existenţa unei legături între statusul economic precar al pacienţilor, percepţia asupra discriminării şi probabilitatea de a nu accesa serviciile medicale.
Studii realizate în Statele Unite ale Americii arată că deşi nu s-au semnalat diferenţe în ceea ce priveşte răspunsul la tratamentul potenţial curativ în cancerul bronhopulmonar (reprezentat de chimioterapie, radioterapie, intervenţie chirurgicală) şi nici în controlul factorilor de prognostic între populaţia albă şi populaţia de culoare neagră, bărbaţii de origine afro-americană nu primesc tratamentul optim faţă de pacienţii albi. Alte studii sugerează că bărbaţii de origine afro-americană cu boli renale în stadiu terminal sunt îngrijiţi la o calitate inferioară comparativ cu alţi pacienţi iar bărbaţii de origine hispanică sunt discriminaţi în screening-ul pentru depistarea factorilor de risc cardiovascular, pentru cancerul colo-rectal şi, de asemenea, în procesul de vaccinare.
Atitudini discriminatorii manifestate în sfera medicală medicale nu se rezumă doar la criteriile care ţin de rasă, gen şi statut socio-economic. S-au realizat studii pe direcţii multiple care arată că pacienţii obezi sunt supuşi diferitelor forme de discriminare în serviciile medicale: fie nu le sunt asigurate serviciile medicale necesare, responsabilitatea pentru condiţia obezităţii fiind interpretată ca strict individuală şi atunci, pe criterii justificatorii utilitariste, de ce să investim bani în pacienţii unici responsabili pentru boala lor, fie sunt trataţi mai slab calitativ faţă de pacienţii normoponderali, fie personalul medical şi studenţii la medicină manifestă lipsă de respect faţă de aceşti pacienţi, agresându-i verbal, etichetându-i, poreclindu-i şi hărţuindu-i.
Misiunea umanistă a personalului medical nu poate construi şi menţine relaţia cu pacientul decât în contextul respectului pentru pacient ca fiinţă umană cu etnia sa, cu vârsta sa, cu statutul său, cu valorile sale şi în care etichetele nu se aplică. „Adevărata măsură a valorii unui om este dată de felul în care tratează pe cineva de la care nu poate obţine nici un avantaj”. (Samuel Johnson)
Mihaela-Cătălina Vicol este şef de lucrări doctor în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa“ Iaşi, Disciplina Medicină Legală, Deontologie medicală şi Bioetică şi medic specialist în medicina de familie, www.medicinadefamilieiasi.ro
