Patru persoane au murit si una a fost ranita grav dupa ce un taximetru a fost lovit de tren

sâmbătă, 12 decembrie 2015, 13:25
1 MIN
 Patru persoane au murit si una a fost ranita grav dupa ce un taximetru a fost lovit de tren

Patru persoane au murit şi alta a fost rănită grav, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui accident produs în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce taximetrul în care se aflau a fost lovit de un tren Regio, care circula pe ruta Bistriţa-Cluj.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, accidentul a avut loc în localitatea Viişoara, după ce şoferul unui taximetru nu s-a asigurat la o trecere la nivel cu calea ferată, iar autoturismul, în care se aflau patru pasageri, a fost lovit de un tren Regio, care circula pe ruta Bistriţa-Cluj.

În urma impactului, şoferul, un tânăr de 20 de ani, o fată de 22 de ani şi o adolescentă de 14 ani au murit, iar o tânără de 19 ani a fost rănită grav, fiind transportată la spital.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz. (Mediafax)

Comentarii