Penicilina, pe drumul supravieţuirii

miercuri, 26 noiembrie 2014, 02:43
3 MIN
 Penicilina, pe drumul supravieţuirii

Partida de sâmbătă cu Unic Piatra Neamţ este vitală pentru menţinerea şanselor voleibalistelor ieşene de a rămâne în Divizia A1

 

 
Înfrângerea suferită la Satu Mare, sâmbătă seara, a produs multă amărăciune în rândul echipei de volei feminin Penicilina Iaşi, pentru că era poate prima ocazie de a câştiga un meci lejer în faţa unei formaţii nou-promovate. Pe lângă deziluzia jucătoarelor înseşi, a antrenorilor Rareş Puni şi Tatiana Popa, foarte afectat era preşedintele Vasile Stîngă, pentru că, în opinia sa, acest meci era unui de câştigat: “Pot să spun că am făcut un meci foarte bun la Satu Mare din punct de vedere tactic, dar nu mi-e jenă să recunosc că pierdut şanse bune prin greşeli elementare şi prin ghinion. Am condus cu 24-21 în primul set, am egalat la 24 în cel de-al doilea şi am pierdut în urma unor faze stupide. Sincer, în mod normal trebuia să câştigăm cu 3-0 şi nu ar fi fost nicio discuţie”, a spus Vasile Stîngă, menţionând că nu regretă retragerea Danielei Popovici în condiţiile în care tânăra Simona Mocanu a fost una dintre cele mai bune jucătoare de pe teren. Ca şi după înfrângerea de la Lugoj, un alt loc de unde Penicilina spera să se întoarcă cu puncte, s-au făcut şedinţe de analiză a jocului şi s-au creionat planuri de viitor, aplicabilitatea lor depinzând de partida vitală pentru ieşence, cea de sâmbătă cu Unic Piatra Neamţ, din Sala Polivalentă. “Avem doar două puncte, după acel 3-2 cu Craiova din prima etapă. După ce am învins fără drept de apel în Cupă, am avut mari dificultăţi în meciul care ne interesa mai mult. Am avut senzaţia că aceste fete, care au avut evoluţii încurajatoare şi în turneele de pregătire, şi-au pierdut încrederea în ele, lucru poate explicabil în cazul unor jucătoare tinere, nu şi la sportive cu experienţă ca Ana-Maria Berdilă şi Cristina Lungu”, a mai spus Stângă, care a precizat că dacă Penicilina mai pierde punctele şi cu Neamţul, se gândeşte la o restructurare a lotului după vacanţa de iarnă. În privinţa jucătoarelor străine care întăresc multe dintre echipele din Divizia A1, oficialul ieşean a răspuns: “Satu Mare a adus patru străine care au ridicat valoarea echipei. Dar, vă rog să credeţi că Melinda noastră (Şipoş – n.r) este cu o clasă peste toate. Cum se face că Federaţia o cheamă la lotul de junioare pe Ana Ursachi de la Iaşi şi nu ia de la Dinamo, de la Bacău, de la Blaj?”

A spune că Penicilina şi-a pierdut şansele de menţinere în Divizia A1, când nici turul nu s-a terminat şi mai este un retur şi un play-off (out) este în cel mai fericit caz o vorbă spusă la necaz. Penicilina mai are de jucat în tur cu Unic şi Medicina Târgu Mureş acasă şi în deplasare la Târgovişte şi Cluj, plus restanţa cu CSM, extrem de dificilă. Pentru reaprinderea speranţelor, trebuie câştigate cel puţin partidele cu nemţencele şi clujencele, prima urmând a se disputa sâmbătă, de la ora 10:30 în Sala Polivalentă

 

 

 

Comentarii