Premierul May ar urma să declanşeze pe 9 martie ieşirea Marii Britanii din UE

marți, 31 ianuarie 2017, 12:07
1 MIN
 Premierul May ar urma să declanşeze pe 9 martie ieşirea Marii Britanii din UE

Jurnaliştii The Times relatează că miniştrii britanici doresc să aprobe până la sfârşitul primei săptămâni din luna martie legislaţia care permite invocarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, pentru a permite prim-ministrului Theresa May să iniţieze pe 9 martie procedura de Brexit cu ocazia participării la întâlnirea Consiliului European din Malta.

Până în acest moment, prim-ministrul britanic a încercat să nu dezvăluie data exactă aleasă pentru a declanşa procedura de ieşirea a Marii Britanii din UE, precizând doar că va începe până la finele lunii martie procedura de Brexit. Negocierile dintre partea britanică şi cea europeană nu se pot întinde pentru o perioadă mai lungă de doi ani, decât cu aprobarea unanimă a ţărilor membre UE.

Totuşi, reprezentanţii guvernului au declarat anterior în Camera Lorzilor că vor ca până la data de 7 martie să fie aprobată legea de notificare a retragerii din Uniunea Europeană.

Toţi cei 28 de lideri de guvern din ţările membre se vor întâlni începând cu 9 martie în cadrul summitului de două zile al Consiliului European, care va avea loc la Malta. Acest summit reprezintă oportunitatea ideală pentru ca premierul May să invoce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

news.ro

Comentarii