Primăria încearcă să pună şaua pe constructorii care poluează Iaşul

joi, 13 aprilie 2017, 01:50
3 MIN
 Primăria încearcă să pună şaua pe constructorii care poluează Iaşul

Șantierele au fost împărţite în trei categorii în funcţie de posibilul impact asupra mediului.

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligaţi de municipalitate să adopte măsuri pentru reducerea poluării cu praf. Specialiştii Primăriei au în­tocmit un regulament privind res­pectarea condiţiilor de protecţie a mediului în timpul executării lu­crărilor de construcţii. Docu­mentul va intra în vigoare după ce va fi adoptat de către Consiliul Local (CL), în prezent fiind lansat în consultare publică. În regulament sunt stabilite trei tipuri de şantiere ce au un impact asupra mediului, şi pentru fiecare în parte sunt prevăzute măsuri, recomandări şi obligaţii. 

În jurul unor şantiere vor apărea panouri cu „Zonă Periculoasă“

Una dintre măsurile cuprinse în regulament face referire la existenţa unor aparate de măsurare a poluării cu praf, atât în interiorul, cât şi în exteriorul şantierului. Este vorba despre acele şantiere unde autorităţile consideră că există un risc ridicat de poluare. „Aceste instrumente vor funiza date ce pot fi descărcate în timp real de autoritatea locală. (…) Zonele cu depăşiri ale emisiilor particulelor de praf se vor marca cu panouri vizibile marcate «Zonă Pericu­loasă», unde se va menţiona tipul de poluant şi impactul asupra sănătăţii populaţiei“, se precizează în regulament. 

Oficialii municipalităţii spun că vor fi deschise linii speciale telefonice la dezvoltatori prin care locuitorii vor putea face reclamaţii dacă observă niveluri ridicate de praf. Primăria a împărţit şantierele în trei categorii în funcţie de posibilul impact asupra mediului: risc scăzut (construire/demolare casă familială cu maximum două apartamente), risc mediu (proiecte de dezvoltare implementate pe o suprafaţă de teren de până la 2.000 mp, zone rezidenţiale cu locuinţe colective şi/sau funcţiuni complementare zonei de locuit) şi risc ridicat (proiecte de dezvoltare implementate pe o suprafaţă de teren de peste 2.000 mp, construirea de ansambluri rezidenţiale sau industriale). Pentru fiecare tip în parte sunt stabilite mai multe măsuri printre care ridicarea de bariere în jurul activităţii cu praf, interzicerea focului în aer liber, elaborarea unui plan pentru şantier, curăţarea şi spălarea roţilor vehiculelor la plecarea din şantier sau acoperirea cu prelate a vehiculelor descoperite. Faţă de şantierele cu risc scăzut, pentru cele cu risc mediu şi ridicat sunt prevăzute măsuri suplimentare de monitorizare şi diverse amena­jări care să reducă poluarea. În re­gulament se precizează că odată cu anunţul de începere a lucrărilor, fiecare dezvoltator trebuie să întoc­mească aşa-numita Declaraţie de metodologie, document pe care îl va trimite Agenţiei pentru Protecţia Mediului. 

Actul va cuprinde elemente precum sumarul lucrărilor care vor fi realizate în şantier, pla­nul de am­plasare a şantierului, in­ven­tarierea şi orarul activităţilor generatoare de praf, lista vehi­culelor şi utilajelor, precum şi dovada pregătirii profesionale a personalului contractorului. „Ru­tele de transport nepavate gene­rează într-o proporţie semnificativă emisii de praf. (…) Inves­titorii se vor asigura că toate ru­tele de trecere au suprafaţa întă­rită sau pavată, chiar dacă sunt doar nişte rute temporare“, este o altă măsură inclusă în regulament. 

Alte recomandări sau obligaţii mai sunt prevăzute pentru excavări şi lucrări de pământ, stocare şi depozitare, tăierea, măcinarea şi şlefuirea, spargerea betonului, ma­teriale periculoase sau contaminate şi îndepărtarea reziduurilor. Regu­lamentul poate fi consultat de către cei interesaţi pe site-ul oficial al Primăriei, la secţiunea „Proiecte HCL“. 

Comentarii