S-a pierdut o meserie. Ultima generaţie de moaşe a absolvit anul acesta la UMF Iaşi

joi, 09 iulie 2015, 01:59
2 MIN
 S-a pierdut o meserie. Ultima generaţie de moaşe a absolvit anul acesta la UMF Iaşi

Specializarea a intrat în lichidare încă de acum trei ani.

La trei ani după ce au intrat în lichidare, conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi a decis desfiinţarea liniilor de studiu specializarea Moaşe şi Asistenţă dentară, care erau organizate în cadrul Facultăţii de Medicină Generală, respectiv Facultatea de Medicină Dentară. Decizia cu privire la programul de moaşe vine într-un context atât legislativ cât şi cu privire la numărul de studenţi care mai accesau acest program.

„Nu este o adresabilitate mare pentru moaşe, pentru că pe piaţa muncii nu prea este recunoscută, de fapt, nu este recunoscută această profesie. Ele nu au cum să profeseze ca moaşe pentru că sistemul nu le pune la dispoziţie această recunoaştere pentru a putea intra pe piaţa muncii“, a precizat prof.dr. Doina Azoicăi, decan al Facultăţii de Medicină Generală.

Aceasta a menţionat că, în ciuda faptului că au mai fost generaţii cu câte 30 de studenţi, ultima generaţie ce a absolvit anul acesta specializarea de Moaşe a avut nouă studenţi, iar o formaţiune de la o specializare, pentru a putea funcţiona astfel încât să se asigure şi ocuparea normelor didactice, trebuie să aibă cel puţin 60 de studenţi.

„Avem tot ce ne trebuie pentru ca, dacă va fi oportunitate, să aplicăm din nou la ARACIS pentru acreditare, chiar dacă e un proces mai greoi. Avem spaţiile necesare şi avem profesorii acreditaţi, ea poate fi redeschisă dacă va exista cerere“, a explicat decanul.
 

Comentarii