De Business

Punem punctul pe știi

Un câştigător la loto, aproape de finalizarea unui bloc la intrarea în Iaşi (FOTO)

marți, 13 ianuarie 2015, 02:50
3 MIN

Imobilul ridicat de către Vasile Terciu, patronul firmei TVI Construct, are 60 de apartamente. La începutul anilor 2000, bărbatul a câştigat de mai multe ori la „6 din 49”.

Omul de afaceri ieşean Vasile Terciu, patron al firmei de construcţii TVI Construct, se apropie de finalizarea unui bloc de nouă etaje amplasat în Păcurari, la intrarea în Iaşi. Terciu susţine că investiţia îl va costa la final circa două milioane de euro. Iniţial, pentru acea zonă, fostul proprietar al imobilului obţinuse autorizaţie în anul 2002 pentru ridicarea unui hotel. Însă, după ce a turnat fundaţia clădirii, nu a mai avut fonduri pentru continuarea investiţiei, societatea a intrat în insolvenţă, iar în 2013 patronul TVI Construct a achiziţionat de la lichidator imobilul. În mai 2014, Terciu a început investiţia, iar în nici opt luni a ridicat blocul, i-a definitivat exteriorul, iar din martie e gata să se preocupe doar de vânzarea apartamentelor.

„Avem 60 de apartamente de una, două şi trei camere, din care pentru 15 avem deja cumpărători. Oricine poate veni să vadă că am folosit materiale de primă mână. Marmură, parchet, geamuri cu trei sticle, nu este poluare fonică aproape deloc, chiar dacă zona este foarte circulată, vorbim de intrarea în oraş. Însă eu am vrut să fac ceva special, am ţinut foarte mult ca faţada să arate bine. Aspectul blocului pe care îl construiesc va schimba faţa oraşului la intrare. Voi amenaja şi o curte frumoasă, spaţiu verde, o să vedeţi că va fi ceva frumos şi diferit”, a declarat Vasile Terciu. În ceea ce priveşte preţurile practicate, patronul TVI Construct le solicită cumpărătorilor un preţ de 900 euro/mp dacă achită cash, sau 1000 euro/mp dacă doritorii vor să cumpere cu ajutorul unui credit bancar. Blocul este format din nouă apartamente cu o cameră, şase cu trei camere şi restul cu două camere.

În cazul celor mai numeroase, suprafeţele sunt cuprinse între 45 şi 50 mp, astfel că preţurile cerute se situează între 40.000 şi 50.000 euro, în funcţie de suprafaţă şi modul de achitare a preţului. „Preţurile sunt ca în piaţă, nu cred că sunt mari. Eu nu m-am uitat la bani când am investit, vreau să fac ceva să mă pomenească oamenii. Am construit în cei 20 de ani de activitate cu firma de construcţii clădiri importante din oraş, dar numai mie nu mi-am construit. Cum am prins imobilul ăsta de la bancă, l-am cumpărat şi am şi dat drumul construcţiei. În mai puţin de un an, l-am ridicat. Sper să mă ajute Dumnezeu ca din primăvară să îl dau în folosinţă. Accept şi varianta birouri la parter sau etajul 1, poate o policlinică sau o sală de forţă la subsol, sunt deschis la solicitări”, a concluzionat Vasile Terciu. Terciu era cunoscut în urmă cu 10 ani atât pentru lucrările pe care le derula cu firma sa, cât şi pentru implicarea sa în jocurile de noroc.

Alături de doi prieteni căutau variante norocoase la Loto şi în câteva rânduri a avut câştiguri semnificative. „Cel mai mult am luat trei miliarde lei vechi şi ceva plus trei Dacia Solenza. Dar am mai câştigat 900 de milioane sau alte câştiguri. Acum nu prea mai joc, am vrut de Revelion, dar când am auzit că s-a luat potul cel mai mare, m-am lăsat pgubaş”, a spus Vasile Terciu. Terciu îşi susţine activitatea în prezent, mai mult, prin producţia de betoane pentru diferiţi dezvoltatori imobiliari, printre care fraţii Ionel şi Cristian Negurici şi Cristian Zămosteanu. Tot recent au definitivat un bloc de locuinţe, cu patru etaje, fraţii Cristian şi Ciprian Diaconu, patronii agenţiei imobiliare Fidelia Casa. Imobilul poartă denumirea „Fidelia Residence” şi este situat pe şoseaua Păcurari, în vecinătatea sediului Inspectoratului de Stat în Construcţii.

 

 

Comentarii