Un ieşean conduce canotajul românesc

miercuri, 23 decembrie 2015, 02:43
1 MIN
 Un ieşean conduce canotajul românesc

 Adrian Poeană va ţine locul Elisabetei Lipă la FRC, câtă vreme aceasta va deţine portofoliul MTS

 
 
 
Vicepreşedintele Federaţiei Române de Canotaj, ieşeanul Adrian Poeană, care este şi preşedinte al Clubului Sportiv Municipal Iaşi, va ocupa funcţia de preşedinte al FRC până la expirarea mandatului de demnitar al Elisabetei Lipă, care a preluat conducerea Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) la mijlocul lunii noiembrie. Elisabeta Lipă a explicat, ieri,  că s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte a Federaţiei Române de Canotaj imediat după numirea sa la MTS. "Dacă eu m-am autosuspendat, preşedinţia a fost preluată de domnul Poeană, care era vicepreşedintele federaţiei. Până îmi expiră mie mandatul de demnitar, dânsul este preşedintele Federaţiei Române de Canotaj", a afirmat ministrul.   Tot ca urmare a preluării mandatului de ministru, Lipă a renunţat şi la şefia Clubului Sportiv Dinamo, în locul său fiind numit George Cosac prin ordin al ministrului afacerilor interne.
Multipla campioană olimpică la canotaj Elisabeta Lipă fusese realeasă la conducerea FRC în 9 martie 2013, în unanimitate, pentru al doilea mandat în fruntea acestei organizaţii.

De asemenea, ea ocupa postul de preşedinte al CS Dinamo din 26 martie 2009. În vârstă de 51 de ani, Elisabeta Lipă a preluat conducerea Ministerul Tineretului şi Sportului la 17 noiembrie, ea urmându-i în funcţie unei alte campioane olimpice, fosta atletă Gabriela Szabo. 

Comentarii