Un medic austriac realizează trei operaţii în premieră la Iaşi

sâmbătă, 01 februarie 2014, 02:50
2 MIN
 Un medic austriac realizează trei operaţii în premieră la Iaşi

Trei bărbaţi cu vârsta până în 30 de ani vor beneficia de intervenţii chirurgicale ortopedice realizate în premieră într-un spital ieşean. Pacienţii au leziuni ale ligamentului încrucişat, iar reconstrucţia ligamentară artroscopică se va face anatomic, folosindu-se două fascicule, în timp ce în operaţiila clasice, realizate până acum în Iaşi, se foloseşte un singur fascicul. Tehnica chirurgicală va fi realizată în prezenţa unui specialist din Austria, din oraşul Wels, care are la activ peste 500 de astfel de intervenţii şi care a avut iniţiativa de a veni la Iaşi şi a face, împreună cu medicii ieşeni, aceaste operaţii în premieră. „Această tehnică foloseşte două grefoane tendinoase, de la acelaşi genunchi, cu care se reconstruiesc ligamentele încrucişate anterior. Nu a fost realizată niciodată la Iaşi, deoarece este mai complicată şi durează mult mai mult. Este specifică persoanelor tinere, sportivilor de performanţă. După această premieră, vom continua să facem astfel de operaţii noi singuri în spital“, a precizat dr. Dan Cionca, medic primar în cadrul Clinicii de Ortopedie a Spitalulul „Sfântul Spiridon“ Iaşi. Datorită acestei teh­nici medicale, ligamentele pacienţilor vor arăta după intervenţie mult mai bine, ca şi cum nu ar fi fost niciodată probleme. Cei trei bărbaţi vor fi operaţi astăzi, în cursul dimineţii.

Comentarii