Un urs rămas blocat în gardul unei livezi, tranchilizat, apoi eliberat

luni, 13 octombrie 2014, 11:30
1 MIN
 Un urs rămas blocat în gardul unei livezi, tranchilizat, apoi eliberat

Un urs a rămas blocat, luni dimineaţă, în gardul unei livezi din localitatea Buciumeni, judeţul Dâmboviţa, iar poliţiştii au solicitat intervenţia unei echipe de specialişti care să tranchilizeze animalul, acesta fiind al doilea astfel de incident produs în zonă în ultimele săptămâni.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, localnicii din satul Valea Leurzii, comuna Buciumeni, au solicitat intervenţia autorităţilor după ce un urs a fost găsit blocat în gardul unei livezi din localitate.

În urma incidentului nicio persoană nu a fost rănită.

Poliţiştii au solicitat intervenţia unei echipe de specialişti de la Direcţia Sanitar-Veterinară care să tranchilizeze animalul, astfel încât acesta să poată fi eliberat în siguranţă.

Acesta este al doilea astfel de incident produs în ultimele săptămâni la Valea Leurzii. La începutul lunii septembrie, un urs a rămas blocat în gardul unei grădini, în aceeaşi localitate, animalul fiind tranchilizat şi eliberat pe fondul de vânătoare Buciumeni.

În ultima perioadă, mai multe astfel de incidente au fost semnalate în zona de nord a judeţului Dâmboviţa, în sate din comunele Buciumeni şi Pietroşiţa.

Mediafax

 

Comentarii